Transporturi

Acţiunile Ryanair au scăzut luni cu 17,2%, deoarece compania aeriană a raportat o scădere cu 46% a profitului trimestrial şi a anticipat tarife mai mici

Foto: iStock

Acţiunile Ryanair au scăzut luni cu 17,2% după ce compania a declarat că profitul său trimestrial după impozitare a scăzut cu 46% şi că tarifele vor fi mai mici decât se aştepta în lunile de vară, transmite CNBC.

Compania aeriană a spus că profitul după impozitare în cele trei luni până la sfârşitul lunii iunie – primul trimestru al Ryanair – a fost de 360 ​​de milioane de euro (392 de milioane de dolari). Compania a obţinut un profit de 663 de milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ryanair a invocat tarifele mai slabe decât anticipase şi sezonul de Paşte căzut în trimestrul anterior drept motive pentru scăderea profitului.

De asemenea, rezultatul vine în ciuda unei creşteri cu 10% a traficului de pasageri, la 55,5 milioane, în timpul trimestrului, a declarat luni Ryanair.

Compania aeriană a spus că în această vară operează ”cel mai mare program al său”, cu peste 200 de rute noi şi cinci baze noi.

Cu toate acestea, directorul general al grupului Ryanair, Michael O’Leary, a declarat că tarifele bor fi sub aşteptările iniţiale, în următoarele trei luni.

”În timp ce cererea din T2 este puternică, preţurile rămân mai slabe decât ne-am aşteptat, iar acum ne aşteptăm ca tarifele din T2 să fie semnificativ mai mici decât vara trecută (se aştepta anterior să fie stabile sau în creştere modestă)”, a spus el.

O’Leary a adăugat că este prea devreme să facă prognoze pentru restul anului financiar.

Cele mai recente știri

To Top