De ciorapii Laura Baldini au auzit toți românii. Puțini însă știu că în spatele acestui brand, cu care mulți dintre noi am crescut, se află o antreprenoare… din România. Aceasta „și-a împrumutat” numele businessului și a construit o companie care se află printre liderii pieței. Mai mult, din luna iulie a acestui an a lansat și propriul brand de cosmetice organice.
A absolvit atât Facultatea de mașini electrice și automatizări cât și pe cea de Management, ambele în cadrul Universității de Vest din Timișoara. „Am avut noroc că, înainte 1989 chiar voiam să renunț, însă, în cadrul aceleiași instituții a apărut și Facultatea de Management și m-am înscris și acolo pentru că simțeam că nu mi se potrivește specializarea pe care o urmam”, povestește antreprenoarea. De altfel, Laura Baldini a început să lucreze de foarte devreme, încă din 1993, alături de cei doi frați ai săi pentru mai multe firme de distribuție. „La început, vindeam de la scobitori, pufuleți, adezivi, până la piese auto”, își amintește ea.
Primul fir
A pariat pe distribuție pentru că visa la un job într-un birou și fiindcă deviza sa a fost întotdeauna „calea dreaptă, nu cea ușoară”. Tocmai de aceea, cât timp a fost angajată a muncit de parcă ea însăși deținea companiile pentru care lucra. Și, fiindcă era omul bun la toate, de la preluarea comenzilor, pregătirea mărfii, facturare, încasare și livrare, unul dintre furnizorii firmei pentru care lucra i-a remarcat sârguința și a întrebat-o de ce nu își deschide propria companie. Nu avea nici veniturile necesare și nici curajul, însă același furnizor a împrumutat-o cu bani pentru a pune temeliile afacerii. În rest, ce-i mai trebuia avea din belșug: inspirație și putere de muncă. Așa se face că în 1996 Laura Baldini începea să aducă pe piață produse despre care românii doar auziseră. Mărturisește însă că îi lipsea o nișă exactă, pe care să o poată exploata cu motoarele turate. În același timp era agent de vânzări pentru o firmă italiană, Sanpellegrino, care producea ciorapi de damă. Și-a dat rapid seama ca e o cerere mare pe piață și, la o altă recomandare a unei cunoștințe, și-a „croșetat” propriul brand de ciorapi, fabricați în Italia. „Cum 80% din producția mondială de ciorapi de damă se realizează în fabricile din nordul Italiei, și ciorapii noștri de damă sunt produși acolo”, explică antreprenoarea. Așa au arătat primii ani ai companiei Logitrade: importuri dintre cele mai diverse și încercarea timidă de a impune propriile produse. Totuși, în anul 2000 antreprenoarea a luat decizia strategică pentru care are motive să se felicite și astăzi: a început să vândă doar propriile branduri. Din acel moment, afacerea a crescut continuu. „Inițial, nu am avut angajați, am fost doar eu și frații mei, lucram într-o garsonieră, iar astăzi suntem o echipă cu peste 54 de angajați”, arată Laura Baldini dimensiunea la care s-a întins businessul Logitrade. Și mai relevante sunt rezultatele financiare. Anul trecut, compania a raportat afaceri de 8,1 milioane de euro, în creștere cu aproape 30% față de cele 6,3 milioane de euro înregiostrate în 2021.
Un nume cu poveste
Inițial pornise la drum doar cu denumirea „Laura”. Totuși, în același timp a apărut pe piață și ciocolata care purta aceeași denumire. Prin urmare, a decis să nu lase loc confuziilor și să-și asocieze brandul cu țara de origine a ciorapilor. A folosit, foarte inspirată, numele de familie al soțului său. Așa a apărut brandul Laura Baldini, iar succesul a urmat firesc. Încă de la început, Logitrade nu a fost niciodată producător, ci doar distribuitor de produse proprii. „În primii ani de la lansare pe piață nu controlam nimic, lucrurile mergeau de la sine. Cred că în antreprenoriat trebuie urmată schema programează-verifică-ajustează”, spune antreprenoarea. Urmând această strategia, a reușit să aducă pe piața românească produse de calitate superioară. Iar asta a făcut ca produsele comercializate sub brandul Laura Baldini să fie cunoscute nu doar în plan local, ci și internațional, compania având parteneri de business în țări precum Moldova, Slovenia, Ungaria și Bulgaria, în contextul în care exportul reprezintă aproape 10% din cifra de afaceri. Mai mult, Logitrade investește anual între 25% și 50% din profitul obținut în anul anterior, inclusiv în dezvoltarea de produse catalogate ca fiind de nișă. „Am inovat continuu și am dezvoltat produse exclusive, precum articole impregnate cu tratamente cosmetice, dresuri din microfibră specială – care ne permite să acordăm o garanție de doi ani, ciorapi modelatori – care, deși comprimă foarte tare, sunt extrem de comozi și rezistenți, lucru pe care nu îl spun eu, ci toate clientele noastre, fidele brandului de mai mulți ani”, își prezintă creațiile Laura Baldini.
Provocări și noi dezvoltări
Cum în perioada pandemică femeile nu mai purtau la fel de multe dresuri deoarece petreceau mult timp în casă, în doar două luni vânzările acestui gen de produse au scăzut cu mai bine de 20%. Această vulnerabilitate a fost transformată în oportunitate: compania s-a reorientat către alte produse textile, cum ar fi șosetele sau pijamalele. „Pentru noi, 2020 a fost una dintre cele mai dificile perioade din istoria companiei. Am fost nevoiți să remodelăm 80% din business. Ne place să ne definim drept un cameleon creativ și onest. Și în 2008 ne-a fost greu, dar nu s-a comparat cu 2020-2021”, recunoaște antreprenoarea. Vremea rea însă pare că a trecut pentru businessul Laurei Baldini, așa că antreprenoarea a luat la țintă noi piețe. Astfel, compania Logitrade și-a extins portofoliul și în categoria cosmeticelor organice și vegane, promovând produse care au peste 98% ingrediente de origine naturală. Interesant este că totul a pornit și acum de la stilul de viață al antreprenoarei care de mai bine de 15 ani urmează o dietă strict vegetariană și care este convinsă că ceea ce pui pe piele trebuie să fie sănătos. Recunoaște că cocheta cu ideea de mai bine de doi ani și, la o analiză a pieței și după ce a obținut autorizările, a optat pentru producerea cosmeticelor în Turica. „Turcii au o cultură în zona aceasta de cosmetice și au multe companii foarte bune cu produse organice la un preț accesibil”, reliefează antreprenoarea. Iar acesta este un lucru de luat în seamă, în contextul în care cosmeticele ei se vând deja în rețelele de retail, precum Kaufland, Profi, Lidl sau Mega Image. Deși compania nu deține un magazin fizic, odată cu lansarea liniei de cosmetice antreprenoarea ia în calcul deschiderea unor magazine de tip insulă în mall-uri. De altfel, asta este o mișcare interesantă și pentrudezvoltarea pieței, care, după părerea ei, are destul de mult de suferit deoarece lipsesc magazinele multibrand. „Există doar monobrand și ar fi plăcut pentru o femeie să aibă de unde să aleagă”, spune antreprenoarea, care însă are destule motive să fie mulțumită. Cu o cotă de piață de 40%, brandul Laura Baldini este lider în segmentul de retail pe zona de dresuri de damă, iar până la finele anului antreprenoarea estimează să ajungă la afaceri cu 5-10% mai mari decât în 2022. De ce omul Laura Bladini nu este prea cunoscut publicului larg? În primul rând, pentru că este o fire discretă. Apoi, pentru că avea multă treabă pentru a ridica un asemenea business și timp destul de puțin pentru alte activități. Lucrurile însă se schimbă deoarece afacerea este acum cât sea poate de solidă, așa că ar putea cere mai puțină atenție, iar antreprenoarea a realizat că are o responsabilitate și, prin urmare, o nouă misiune. „Până acum am stat destul de ascunsă, încă cred că generațiilor tinere de astăzi încep să le dispară modelele. Și, consider că este o datorie ca atunci când ajungi într-un anumit punct să arăți și altora că visele se împlinesc și că e nevoie de multă muncă pentru asta”, încheie Laura Baldini.