Tehnologie

Amazon înlocuieşte curierii şi lucrătorii din depozite cu roboţi şi drone

Foto: iStock

Amazon testează roboţi umanoizi în depozitele sale din SUA fiind un indiciu că gigantul tech îşi va automatiza mai multe dintre operaţiunile sale şi va renunţa treptat la lucrători umani.

Amazon a transmis că scopul este de a livra comenzile mai eficient şi mai rapid clienţilor.

În această perioadă, compania testează un nou robot numit Digit produs de  Agility Robotics, care are braţe şi picioare şi se poate mişca, poate apuca şi manipula obiecte într-un mod similar cu un om.

Poate transporta marfa în depozite şi să livreze colete la domiciliul clientului.

Automatizarea are loc după ce mai mulţi lucrători s-au plâns că Amazon ,,i-au tratat ca pe nişte roboţi ani de zile”. Mulţi nu erau lăsaţi să meargă nici măcar la toaletă decât o singură dată la fiecare tură, fiind relatate poveşti terifiante despre cum angajaţii improvizau şi veneau cu sticle la muncă pentru a urina.

În mai 2023, trei livratori au dat Amazon în judecată, susţinând că se confruntau cu condiţii de muncă „inumane” care le interziceau să se oprească pentru a merge la toaletă pe durata programului, ajungând să urineze în sticle improvizate, raportează Forbes.

De asemenea, s-a confruntat cu procese din partea angajaţilor de culoare pentru discriminare şi din partea procurorului general din New York, care a acuzat compania că nu a reuşit să ofere un mediu sigur în timpul Covid-19.

Acum, automatizarea ar putea însemna o accelerare a reducerii locurilor de muncă, amplificării şomajului şi a numărului de persoane fără adăpost în ţările dezvoltate, dar Amazon a transmis că sistemele sale robotice au ajutat de fapt la crearea a ,,sute de mii de locuri de muncă noi” în cadrul operaţiunilor sale.

Potrivit gigantului tech, sunt peste 750.000 de roboţi care colaborează cu lucrătorii umani, fiind adesea folosiţi pentru a prelua ,,sarcini foarte repetitive” sau suprasolicitante.

Amazon promite să livreze colete într-o oră, folosind drone, potrivit BBC.

Cele mai recente știri

To Top