O rată a șomajului destul de ridicată, dar sute de mii de posturi disponibile. Oameni fără job care refuză să se angajeze și tot mai mulți străini activi pe piața muncii. Migrația temporară, sursele de venit neoficiale, salariile prea mici și familiile multi-generaționale sunt tot atâtea explicații pentru această situație aparent absurdă.
Sorin are o casă de vacanță pe lângă Horezu, în județul Vâlcea. „Eu stau în București și nu am timp să merg acolo decât cam o dată pe lună. E teren mult, sunt și pomi fructiferi, așa că e nevoie de întreținere, mai ales din primăvară până în toamnă. Încerc de câțiva ani să găsesc pe cineva care să mă ajute cu grădina, dar degeaba. Nu contează cât de mult ești dispus să le oferi, oamenii preferă să stea la cârciumă sau în fața televizorului”, spune el.
Ar putea părea că e doar un clișeu răuvoitor despre locuitorii din zona rurală. Din păcate, însă, astfel de povești se aud mult prea des în ultima vreme, în mai toate zonele țării. Alin, de exemplu, lucrează în departamentul de HR al unei multinaționale care are, printre altele, o fabrică de componente auto în Bistrița. „Ducem lipsă de forță de muncă și am tot încercat să atragem oameni din satele din jur. Le oferim salarii nete de circa 3.000 de lei (asta însemnând și că sunt asigurați în caz de probleme medicale, dar și că în fiecare lună contribuie la pensie) plus transport gratuit și bonuri de masă. Dar ne refuză, preferând să trăiască din ajutor social, alocațiile copiilor și ce mai vând din ce produc în gospodărie”, dezvăluie el.
Să nu înțelegem că potențialii angajatori se ciocnesc de astfel de probleme doar la țară. Și în București lucrurile stau cam la fel. „Am administrat până de curând un fast-food într-un mall din nordul Capitalei. Am renunțat pentru că nu reușeam să găsim oameni serioși”, povestește Ruxandra. Ea spune că nici nu mai știe de câte ori s-a trezit că tinerii pe care îi angaja nu mai veneau la lucru după doar câteva zile. „Nu-și dădeau demisia, nu ne anunțau în vreun fel, nici măcar nu ne dădeau un mesaj. Pur și simplu nu mai apăreau și nici nu ne răspundeau la telefon. Puținii de la care am obținut un feedback ne-au dat de înțeles cam același lucru: munca li s-a părut prea grea și, după ce li s-au plâns părinților, aceștia i-au sfătuit să renunțe”, își amintește antreprenoarea.
Tot mai mulți străini
Astfel de situații, replicate la nivelul întregii țări, au făcut ca de câțiva ani numărul de lucrători extra-comunitari din economia românească să se majoreze continuu. Dacă în 2021 numărul maxim de muncitori din afara UE nou-admiși pe piața autohtonă a muncii a fost stabilit de Guvern la 50.000, în 2022 el a ajuns la 100.000, iar pentru 2023 a fost menținut la același nivel. Dar voci din zona de business spun că până la finalul anului cel mai probabil acest plafon va fi ridicat la 140-150.000. Acești noi angajați străini se vor adăuga celor deja existenți (al căror număr este greu de evaluat, având în vedere că o parte relativ importantă a celor sosiți anii trecuți au plecat, fie înapoi acasă la terminarea contractului, fie spre țările din Vest).
Dacă ne uităm la statisticile oficiale, nu e nicio mirare că este tot mai mare nevoie de lucrători străini. La începutul lunii mai, de pildă, erau în România peste 55.000 de locuri de muncă vacante raportate la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Lor li se adaugă joburile disponibile neraportate, al căror număr este greu de estimat. În ciuda acestui fapt, conform aceleiași ANOFM, în februarie 2023 rata șomajului trecea de 3% la nivel național, cu peste 240.000 de persoane înregistrate ca fiind în căutarea unui serviciu.
Cauze și explicații
Cum se explică această situație aparent absurdă? În primul rând ar putea fi vorba de salarizare: unele locuri de muncă sunt aparent atât de prost plătite încât nu atrag pe nimeni. Conform unui studiu recent realizat de platforma de recrutare online BestJobs printre tinerii apți de muncă din Generația Z (cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani), două treimi dintre aceștia consideră că salariile oferite de angajatori sunt foarte mici, iar mai mult de jumătate cred că mediul de lucru este unul stresant. „Candidații din Generația Z devin tot mai activi pe piața muncii, iar angajatorii simt tot mai mult impactul lor asupra actualului model de muncă”, explică reprezentanții BestJobs, subliniind, totuși, că rata șomajului în rândul celor între 18 și 24 de ani s-a menținut la peste 22% în primele trei luni ale lui 2023. Asta probabil și pentru că „pretențiile lor financiare sunt mai mari în ciuda lipsei de experiență, iar mentalitatea conform căreia e nevoie să îți sacrifici stilul de viață pentru a dobândi cunoștințe profesionale nu li se potrivește”, se arată în studiul citat.
Ceva mai sus am pomenit două alte posibile motive pentru care mulți români, deși aparent săraci, nu se înghesuie să se angajeze. Unul ar fi reprezentate de veniturile să le zicem paralele – cele oficiale, cum ar fi alocații, ajutoare, indemnizații, și cele mai puțin vizibile. „În zona rurală, de pildă, se poate trăi relativ decent din ce produci în gospodărie și din unele munci sezoniere sau temporare, plătite la negru”, spune Vasile Andriescu, președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). El crede că un alt motiv pentru lipsa de apetență pentru muncă ar putea fi modul în care sunt organizate multe dintre familiile din România: „Este o diferență culturală. Dacă în statele din vestul și nordul Europei mulți tineri pleacă de acasă imediat după 18 ani și încep să trăiască pe cont propriu, la noi există tendința de a sta cu părinții și, eventual, și cu bunicii până la 25-30 de ani. Perioadă în care, evident, dorința de a te angaja, eventual pe o poziție mai prost plătită și care presupune eforturi mai mari sau condiții mai grele de muncă, este descurajată sau chiar absentă.” Nu în ultimul rând, faptul că sistemul educațional este încă departe de a fi sincronizat cu nevoile pieței muncii ar putea juca, de asemenea, un rol, consideră el.
Mirajul Vestului
Însă poate cea mai importantă cauză pentru deficitul de forță de muncă îl reprezintă migrația. „Mulți dintre lucrătorii calificați, fie că vorbim de constructori, electricieni sau instalatori, de sudori, strungari sau mecanici, dar și de ingineri sau IT-iști, au plecat în decursul anilor în Occident, atrași de salariile și de condițiile de viață mai bune. Și, oricât de optimiști am fi, cei ai mulți nu se vor mai întoarce în țară niciodată, chiar dacă lucrurile s-au schimbat în bine în România și în zona de salarizare, și în cea de acces la infrastructură, educație sau sănătate”, afirmă Vasile Andriescu.
Nu putem trece cu vederea și existența unui fenomen, aparent extins, deși destul de puțin documentat – cel al migrației temporare. Mulți dintre compatrioții noștri își folosesc drepturile de cetățean european pentru a pleca la muncă în statele din Vest, unde se câștigă încă semnificativ mai bine, pentru perioade relativ scurte de timp. După care revin acasă pentru o vreme, pentru a pleca din nou când situația financiară o impune. Timp în care, desigur, nu au de gând să se angajeze în România. „Eu fac chestia asta de câțiva ani deja. Dinainte de Brexit, să fiu sincer. Merg în Anglia și lucrez la o fermă câteva luni, după care cu banii strânși vin acasă și trăiesc alte câteva luni. Când se termină banii, plec din nou și tot așa”, povestește Mihai, de loc de pe lângă Turda. El spune că proprietarul fermei britanice îl primește imediat. „A văzut că sunt serios și muncitor. El m-ar ține la el tot timpul, dar nu vreau eu, că mi se face dor de casă, de familie și de prieteni. Așa că, după câteva discuții, a înțeles și mi-a acceptat stilul de viață. Acum doar îi scriu înainte cu câteva zile de a sosi și totul merge ca uns”, dezvăluie tânărul.
Dincolo de povești de viață, statistici și analize mai mult sau mai puțin științifice, un lucru pare a fi clar: piața muncii din România s-a schimbat radical în scurtă vreme și va trebui să ne obișnuim ca tot mai multe din joburile disponibile să fie ocupate de străini pentru care salariile la care mulți români strâmbă din nas reprezintă mici averi.
