Actualitate

ANPC: Amenzi de 1 milion de lei, în urma unor controale desfăşurate în complexul Dragonul Roşu din Capitală

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu peste 1 milion de lei mai mulţi operatori economici din Complexul Comercial Dragonul Roşu din Bucureşti, în urma unor nereguli constatate şi a dispus oprirea definitivă de la comercializare a peste 11.000 produse neconforme.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis luni AGERPRES, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat luni o amplă acţiune de control în Complexul Comercial Dragonul Roşu din Capitală, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare.

„Au fost controlaţi 107 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în acest complex, fiind vizate, în mod deosebit, standurile care comercializau rechizite şi jucării”, precizează ANPC.

Verificările sunt încă în desfăşurare, dar până în prezent, comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 1 milion lei, trei avertismente şi au oprit temporar de la comercializare circa 585.000 produse cu deficienţe de etichetare, în timp ce peste 11.000 produse neconforme, în valoare de aproximativ 236.000 lei, au fost oprite definitiv de la vânzare.

Nu în ultimul rând, au fost sigilate peste 6.700 de produse de către echipele CRPC Bucureşti-Ilfov şi de către reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE), care au participat la acţiunile de control, printre produsele sigilate existând unele susceptibile a fi contrafăcute (copii ale unor mărci celebre), vânzarea acestora reprezentând infracţiune.

„Am subliniat, în repetate rânduri, că achiziţionarea produselor trebuie să se facă doar din locuri autorizate, să se urmărească etichetarea şi elementele de identificare ale acestora, astfel încât să nu se comercializeze produse care să pună în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor şi recomand, în mod special părinţilor, să nu neglijeze aceste aspecte”, a spus Sebastian Hotca, preşedinte interimar al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, citat în comunicat.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare au vizat: comercializarea unor produse nealimentare care puteau pune în pericol viaţa şi siguranţa consumatorilor, inclusiv jucării care imită produsele alimentare; comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menţionate pe etichetă: datele de identificare ale importatorului, informaţiile şi instrucţiunile traduse în limba română, fără elemente de identificare ale produsului, fără marcajul CE, comercializarea unor produse nealimentare susceptibile a fi contrafăcute, lipsa autorizaţiilor necesare desfăşurării activităţii.

Cele mai recente știri

To Top