Tehnologie

Apple lansează prima versiune beta publică pentru iOS 17 şi alte sisteme de operare ale companiei

Foto: iStock

După mai multe versiuni de beta developer, iOS 17 este acum disponibil în beta public. Dacă până acum versiunile de test erau recomandate doar dezvoltatorilor, versiunea publică tocmai lansată poate fi instalată şi de utilizatorii obişnuiţi.

Marea deosebire dintre cele două tipuri de beta ar trebui să vină din stabilitatea acestora – versiunile pentru dezvoltatori aveau probabil mai multe bug-uri, care, între timp, au fost rezolvate. Asta face versiunile beta publice mai sigure pentru utilizatorii obişnuiţi.

Dat fiind faptul că până va fi lansată versiunea finală mai sunt aproximativ două luni, este posibil ca peste o lună să fie lansat şi un beta public 2.

Cei interesaţi să instaleze noua versiune beta publică de iOS 17 o pot face mergând la Settings – General – Software Updates.

Fără să fie un update revoluţionar, iOS 17 aduce un număr semnificativ de noutăţi, printre care se numără profilurile de apel cu imagini mari şi îmbunătăţirea sistemului de corectare automată a scrisului. Tastatura noului sistem de operare va avea funcţii de corectare automată şi pentru limba română.

Alături de iOS 17, au mai ajuns la stadiu de beta public iPadOS 17, watchOS 10 şi macOS Sonoma.

Cele mai recente știri

To Top