În mai puţin de o lună, Apple şi OpenAI vor face cunoscute detalii despre parteneriatul pe care cele două companii îl negociază de mai multe luni.
Este cunoscut faptul că Apple şi OpenAI au fost implicate în negocieri anul acesta şi că, în urma acestora, tehnologia care stă la baza ChatGPT va fi implementată în iPhone şi alte dispozitive Apple.
Detalii concrete despre acest parteneriat vor fi anunţate la WWDC, conform Bloomberg. WWDC este conferinţa ţinută anual de Apple pentru dezvoltatori, dar şi pentru presă.
Se ştie că iPhone şi alte dispozitive Apple vor dobândi funcţii de AI care vor folosi tehnologiile OpenAI, dar nu se ştie concret care sunt acestea şi cum vor funcţiona.
Se mai ştie că Apple negociază şi cu Google implementarea modelului lingvistic Gemini şi că producătorul iPhone-ului lucrează şi la propriile tehnologii de AI.
Apple este aşteptată ca, în toamnă, să lanseze noi versiuni ale sistemelor sale de operare, care să vină cu funcţii de AI. Rămâne de văzut pe ce tehnologii de inteligenţă artificială se vor baza acestea – care vor folosi propriile tehnologii, care vor avea la bază tehnologii OpenAI şi dacă sau care se vor baza pe Gemini.
Apple a pierdut startul în cursa adoptării tehnologiilor de inteligenţă artificială generativă, aşa că, anul acesta, compania a fost ocupată încercând să recupereze teren şi să negocieze cu OpenAI şi Google.
WWDC 2024 va debuta pe 10 iunie.