Tehnologie

Apple vrea să adauge căştilor AirPods Pro o funcţie de măsurare a pulsului

Foto: iStock

Următoarea versiune a căştilor AirPods Pro va oferi posibilitatea măsurării pulsului, conform surselor citate de Bloomberg.

Funcţionalitatea, deşi aflată în faza iniţială de dezvoltare, ar putea fi adăugată pe AirPods Pro 3 şi va funcţiona independent.

Asta înseamnă că AirPods vor fi capabile să măsoare pulsul singure, fără ajutorul unui Apple Watch, care oferă deja de mai mulţi ani această funcţionalitate.

Conform aceloraşi surse, măsurarea pulsului realizată de căşti nu este la fel de precisă precum cea făcută cu ceasurile companiei, dar diferenţele ar fi neglijabile.

La fel ca în cazul Apple Watch, rezultatele măsurătorilor realizate cu AirPods Pro vor putea fi văzute în aplicaţia Apple Health.

Măsurarea pulsului face parte din planul Apple de extindere a funcţiilor de sănătate pe căştile AirPods, după ce a adăugat recent testarea auzului.

Cele mai recente știri

To Top