Actualitate

ASF caută specialiști în criptomonede. „Este nevoie de oameni pregătiți în piață”

ASF caută oameni în universitățile din România, într-un moment în care are mare nevoie de specialiști care să fie la curent cu cele mai noi tendințe în domeniu, a arătat prim-vicepreședintele instituției, Gabriel Avrămescu.

„V-aș adresa o rugăminte, pentru că văd că sunteți foarte mulți participani din mediul academic. ASF își dorește să se deschidă. Ne dorim să transparentizăm toate procesele și toate mecanismele specifice piețelor pe care le reglementăm. Tocmai de aceea, ne dorim, prin intermediul Institutului de Studii Financiare (ISF), să dezvoltăm parteneriate cu universitățile de profil. De ce este nevoie de acest parteneriat? Pentru că este nevoie de oameni pregătiți în piață. În acest moment, este nevoie de oameni care să fie conectați la realitățile din piață pentru că, dacă pe partea de asigurări sunt lucruri bine împământenite, în zona piețelor de capital avem o dinamică permanentă și avem de transpus multe mecanisme europene și tocmai de aceea este nevoie de o adaptare permanentă la ceea ce se întâmplă în piață.”, a declarat oficialul ASF.

Citește AICI ce fel de specialiști caută Autoritatea  de Supraveghere Financiară (ASF)

Una dintre zonele unde ASF va avea nevoie de oameni cu expertiză, care nu sunt atât de ușor de găsit, este cea a criptomonedelor. Aceasta pentru că instituția va trebui să aibă o zonă dedicată acestui domeniu, conform regulilor europene. Uniunea Europeană a convenit asupra unor reguli de referință pentru reglementarea industriei criptomonedelor, a cărei prăbușire a cauzat daune majore investitorilor, care au cerut un control mai strict la nivel mondial.

Citește AICI  despre cum vor arăta noile reglementări în domeniul cripto

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top