Peste jumătate dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte mai degrabă implicat în viața publică, arată Barometrul Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai.
Conform cercetării sociologice, 56,4% dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte mai degrabă implicat în viața publică, în timp ce 36,7% se așteaptă să fie un președinte mai absent, iar 6,8% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Cei mai mulți care cred că Nicușor Dan va fi un președinte mai degrabă implicat în viața publică sunt votanți ai PSD (77%), PNL (91%) și USR (92%), persoane peste 60 de ani (68%), cu studii superioare (80%) și locuitori din mediul urban (peste 63%).
Totodată, barometrul arată că doar 16% dintre alegătorii AUR cred că Nicușor Dan va fi un președinte implicat, majoritatea (77%) dintre aceștia fiind de părere că va fi mai degrabă un președinte absent. Cei care au această părere sunt persoane sub 45 de ani (45%), cu educație primară (56%), locuitori din rural (46%) și utilizatori de Tik-Tok (48%).
De asemenea, barometrul mai relevă că 61,7% dintre români sunt de părere că Nicușor Dan va fi un președinte care mai degrabă va media, va căuta consensul, în timp ce 28,3% cred că noul președinte mai degrabă va căuta conflictul, iar 9,9% nu știu sau nu răspund.
Cei care cred că Nicușor Dan va fi un președinte mediator, care va căuta consensul sunt votanți ai PSD (85%), PNL (94%), USR (97%), persoane peste 60 de ani (72%), cei cu studii superioare (85%) și locuitori din mediul urban (peste 69%), angajați la stat (66%).
Doar 20% dintre votanții AUR sunt de părere că Nicușor Dan va fi un președinte care va media, iar 63% cred că acesta va căuta conflictul. Cei care au această opinie sunt în majoritate persoane sub 45 de ani (40%), cei cu educație primară (49%), locuitori din rural (36%) și utilizatori de Tik-Tok (39%).
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Datele au fost culese în perioada 26 – 30 mai 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 2,9%, la un grad de încredere de 95%.
