Analize

BestJobs: 7 din 10 angajați nu știu care ar trebui să fie salariul lor în funcție de experiența și competențele din CV

legea asigurarilor

Discuțiile despre salarii sunt în general tabu, însă în ultimii doi ani, dorința României de a se alinia la tendințele europene privind transparentizarea salariilor a dus către conversații mai deschise, astfel încât angajații să fie conștienți de valoarea lor din punct de vedere profesional. În acest sens, 9 din 10 angajați spun că își doresc de la angajator, în primul rând, un salariu corect și raportat la piața muncii, însă doar 30% știu cât pot cere la un interviu, după cum arată un sondaj recent BestJobs.

În plus, aproape 2 din 3 angajați nu sunt mulțumiți de salariul actual și chiar mai mulți (71%) au de gând să negocieze cu angajatorul în viitorul apropiat pentru a obține un salariu mai mare. Pentru a avea un reper în negociere, cei mai mulți angajați (59%) își iau informații despre salariul potrivit de la prieteni sau cunoștințe care lucrează în aceeași industrie sau ocupă rol similar, din statisticile oferite de surse oficiale sau platforme de recrutare (40%), iar 37% consultă instrumentele online de comparare a salariilor.

Într-o negociere, jumătate dintre angajați declară că argumentează nevoia pentru un salariu mai mare prin rezultatele bune pe care le-au avut la job, în timp ce aproape 16% menționează volumul de muncă mai mare decât al colegilor și tot atâția sprijinul acordat colegilor pentru a-și rezolva sarcinile de la job. Mai mult, criteriile pe care le iau în calcul pentru a-și justifica nevoia de creștere salarială sunt experiența (63%), evoluția în cadrul jobului (53%), setul de competențe (47%), vechimea (aproape 38%), salariul primit de alți profesioniști din aceeași industrie sau cu același rol (aproximativ 19%) și costul vieții (peste 12%).

Un reper de încredere care poziționează corect experiența profesională a unui candidat pe piața muncii este necesar și celor care își caută un job nou, mai ales că 70% dintre aceștia au menționat că nu știu la ce salariu să se aștepte. În acest sens, cunoașterea salariilor din piață ar da angajaților curajul să își schimbe jobul și să obțină un venit mai mare (31%), le-ar oferi un argument în negocierea cu actualul angajator (22%) și i-ar ajuta să se orienteze către un domeniu cu salarii mai bune și mai multă stabilitate. Aproape 20% spun că ar ajuta întreaga piață a muncii, să nu mai fie diferențe de salarizare între angajații cu roluri similare, mai arată sondajul realizat de platforma de recrutare BestJobs. Dintre cei care au negociat salariul la o ofertă inițială de muncă, 26% au obținut o mărire de 10%, 26% au obținut mai mult de 20%, iar 15% au obținut o majorare de 20% a ofertei salariale inițiale. 

În acest context, BestJobs lansează CV Worth / Valoare CV, un instrument online de evaluare a salariilor ce oferă informații actualizate despre media ofertelor salariale din piață. Prin acesta, BestJobs va susține angajații și candidații în negocierea salariilor și îi va ajuta să afle cât ar trebui să câștige pe baza experienței, poziției și competențelor avute, dar și în funcție de orașul în care lucrează. În plus, instrumentul oferă o analiză amplă a pieței din care face parte orice candidat, menționând și principalele beneficii oferite pentru rolul respectiv, astfel încât imaginea să fie completă.

„Prin instrumentul denumit sugestiv CV Worth / Valoare CV, BestJobs răspunde unei nevoi a candidaților, de a avea un argument solid în negociere, în primul rând, dar și de a decide privind traseul lor profesional în funcție de aceste informații. Totodată, un astfel de instrument este util pieței muncii, în general, deoarece elimină diferențele de salarizare între angajații cu roluri similare și sprijină cât mai mult demersurile de transparentizare, dar și perspectivele de creștere individuale, cu scopul de a descoperi mai ușor oportunitățile de joburi potrivite în funcție de domeniu și profil”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.  

Odată cu maturizarea pieței muncii cu privire la transparentizarea salariilor, candidații români rămân deschiși la schimbare și adaptați la tendințe. Astfel, 63% iau în calcul să își schimbe domeniul de activitate în următorii 5 ani și să se reorienteze profesional, iar salariile oferite (62%), oportunitățile mai bune de creștere și dezvoltare profesională (48%), flexibilitatea programului și condițiile de lucru în general (aproximativ 45%) sunt principalele criterii pe care le au în vedere. În plus, pentru a evolua constant în carieră, 56% plănuiesc să își schimbe locul de muncă, în timp ce 53% vor să își atingă obiectivele la job iar 31% să își ia o acreditare sau o certificare.

Sondajul a fost efectuat în perioada februarie – martie pe un eșantion de 1.275 utilizatori de internet din România.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top