Actualitate

BNR: Datoria externă a României a crescut în ianuarie cu 7,51 miliarde de euro

banca nationala a romaniei
Foto: YouTube/BNR

Datoria externă totală a României a crescut la finalul lunii ianuarie cu 7,51 miliarde de euro, la 150,235 miliarde de euro, de la 142,721 miliarde de euro, arată datele publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

În luna ianuarie 2023, datoria externă totală a crescut cu 7,514 miliarde euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 104,696 miliarde euro la 31 ianuarie 2023 (69,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,2% faţă de 31 decembrie 2022. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2023 nivelul de 45,539 miliarde euro (30,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,1% faţă de 31 decembrie 2022„, arată datele BNR.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 8,8% în luna ianuarie 2023, comparativ cu 15,8% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2023 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2023 a fost de 87,9%, comparativ cu 82,7% la 31 decembrie 2022.

În luna ianuarie 2023 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 949 milioane euro, comparativ cu 1,138 miliarde euro în luna ianuarie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 262 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 522 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit de 100 milioane euro, faţă de un excedent de 90 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 119 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în Romania au însumat 1,176 miliarde euro (comparativ cu 872 milioane euro în luna ianuarie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 919 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 257 milioane euro.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top