Actualitate

BNR: E ilogic să spunem că vor fi majorate taxele inclusiv din cauza cheltuielilor BNR

Banca Națională a României a virat anul trecut la buget 3,074 miliarde de lei și în ultimii 5 ani 9,120 miliarde de lei și, în aceste condiții, este contradictoriu și ilogic a acuza banca centrală că obține profit și, în același timp, a susține că în România vor fi majorate taxele inclusiv din cauza cheltuielilor BNR, precizează banca centrală într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

”În ultima perioadă se desfășoară o campanie de dezinformare pe rețele sociale și preluată de unele publicații la adresa Băncii Naționale a României (BNR), prin difuzarea în mod repetat de informații false, scoase din context sau denaturate. Chiar dacă BNR a răspuns în mai multe ocazii la toate atacurile lipsite de fundament, observăm că acestea sunt reluate din dorința de a spori notorietatea celor care le utilizează fără discernământ.(…) BNR nu este instituție bugetară. A lega situația financiară a BNR de bugetul de stat nu are nicio rațiune contabilă. Singura legătură este dată de faptul că BNR virează 80% din profitul obținut către bugetul de stat, ceea ce face ca BNR să fie unul dintre principalii contribuabili. Anul trecut, BNR a virat la buget 3,074 miliarde de lei, iar în ultimii 5 ani (2020 – 2024) suma transferată la buget s-a ridicat la 9,120 miliarde de lei. În aceste condiții, apreciem că este contradictoriu și ilogic a acuza banca centrală că obține profit și, în același timp, a susține că în România vor fi majorate taxele inclusiv din cauza cheltuielilor BNR”, se menționează în comunicat.

De asemenea, reprezentanții băncii precizează că salariile în BNR, care nu sunt plătite din bugetul de stat, ci integral din veniturile proprii obținute ca urmare a desfășurării operațiunilor specifice băncilor centrale, au crescut în 2024, ultimul an de referință, în medie cu 7%, în timp ce salariul mediu net în economie a crescut cu 13,4% (iar în sectorul public mai mult).

”Creșterea cheltuielilor cu personalul, care a fost de 10%, s-a datorat și faptului că BNR a avut funcții noi de îndeplinit în urma noilor cerințe legislative, ceea ce a condus la noi angajări, dar și promovărilor și a politicii de recompensare a performanței referitoare la acordarea de creșteri salariale. A confunda creșterea cheltuielilor cu personalul cu creșterea salariului reprezintă o altă eroare contabilă de proporții”, subliniază sursa citată.

În ceea ce privește cheltuielile cu bunuri, servicii și alimente, reprezentanții băncii centrale subliniază că acestea sunt supuse controlului Curții de Conturi și se desfășoară conform standardelor de transparență impuse de lege, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

”A le prezenta ca fiind o descoperire a unor cheltuieli pe care BNR vrea să le ascundă este complet fals. Aceste achiziții de alimente sunt făcute pentru cantina BNR și evenimentele organizate de bancă, prin contracte cadru pe mai mulți ani, iar sumele sunt în general recuperate ulterior prin achizițiile făcute de angajați în unitățile de alimentație. Sumele anunțate public ale acestor contracte sunt plafoane maximale, nu cheltuieli efective”, se explică în comunicat.

Referitor la management, sursa citată menționează că în prezent BNR are 50 de structuri organizatorice (31 de structuri în centrala băncii și 19 sucursale și agenții). În iunie 2025, în organigrama BNR figurează 54 de directori și directori adjuncți în sediul central, adică de aproximativ patru ori mai puțini decât numărul de 200 de directori, fals propagat în mediul online.

”Salariile sunt publice și reflectă atât piața locală a muncii, cât și impactul prezenței BNR în cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) cu poziții specifice, nivelurile salariale din cadrul BNR plasându-se, în general, sub media europeană. BNR are una din cele mai puțin stratificate structuri de conducere (10 la sută față de media SEBC de 15 la sută)”, se mai arată în comunicat.

Acesta adaugă faptul că declarațiile de avere ale conducerii BNR au fost retrase de pe website-ul BNR în data de 12 iunie 2025, ca urmare a intrării în vigoare a Deciziei Curții Constituționale nr. 789/59/2020, care elimină obligativitatea privind afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese pe pagina de internet a instituției, și nu ca reacție la informațiile false distribuite în mediul online.

Totodată, BNR mai precizează că obiectivul fundamental al băncii este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, nu țintirea inflației, care este un instrument de reper, iar acest obiectiv trebuie evaluat în cadrul general al economiei românești.

”A scoate din context obiectivul BNR reflectă o necunoaștere profundă a realităților macroeconomice, iar acest fapt poate servi exclusiv propagării unor interpretări simpliste și neprofesioniste”, punctează BNR.

Cele mai recente știri

To Top