Rivalitatea asta între transportul de marfă pe cale ferată și pe rutier e veche și divizează Ministerul Transporturilor. Deci n-am întâlnit funcționari care se urăsc atât de mult într-un minister cum sunt direcțiile de transport rutier față de direcții de transport feroviar, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președinte Consiliul Concurenței, la onferința Income Magazine Corporate „Transport & Logistics – Next Level, conectăm lumea, dezvoltăm România.”
Noi avem grijă să există o concurență corectă între firmele care se ocupă de transportul feroviar și în zona de transport rutier între firmele care se ocupă de transport rutier. Nu cred că e jobul nostru să egalizăm condițiile între ramurile economice. Asta totuși e atributul Guvernului până la urmă. Transportul rutier de marfă ne ajută la echilibrarea balanțelor. E una din zonele unde avem excedent în comerțul cu restul statelor membre, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.
În același timp, evident că trebuie să facem mai mult pentru zona de transport feroviar. Și aici o să ajute și investițiile. Ce aș vrea eu la Consiliul Concurenței să facem este să vă liberalizăm accesul la energie mai ieftină, să nu mai fiți obligați să cumpărați energie electrică prin CFR SA, care, fiind un monopol, nu are prețurile cele mai competitive, nu are cea mai mare grijă să cumpere energie electrică la cel mai mic preț posibil. Deci ăsta e un lucru care se poate face, a msi declarat Chirițoiu.