Actualitate

Bogdan Chiriţoiu: Suntem la un maxim istoric de 54 de investigaţii în lucru

Consiliul Concurenţei înregistrează un maxim istoric de 54 de investigaţii pe care le are în lucru, iar până în vară se vor finaliza cele referitoare la furnizare de carte, distribuţie de vopseluri, firmele producătoare de carne de pui, o presupusă trucare de licitaţie la agenţia de cadastru, plângerea Aleph News împotriva RCS&RDS pentru posibil abuz de poziţie dominantă, a declarat preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu, la Sinaia.

„Am făcut un mare efort în primul semestru al lui 2023 ca să deschidem foarte multe investigaţii. Suntem la un maxim istoric de 54 de investigaţii în lucru. De şomat, n-au şomat oamenii deloc, doar poate noi, conducerea, n-am mai luat decizii, n-am mai dat amenzi noi, dar ei n-au şomat. (…) Unde ne aşteptăm să finalizăm investigaţii – sunt investigaţii pe piaţa cărţii, furnizare de carte, distribuţie de vopseluri, firmele care produc pui, deci carne de pui, o presupusă trucare de licitaţie la agenţia de cadastru, plângerea Aleph News împotriva RCS&RDS. Astea-s cazurile care se vor termina acum, până în vară. Deci, ce vom finaliza acum în vară sunt cazuri care au un an şi mai mult de un an”, a afirmat Chiriţoiu.

Potrivi acestuia, prioritatea instituţiei sunt acum deschiderile de investigaţii şi inspecţiile.

„De câteva săptămâni avem plenul complet, deci putem să luăm acele decizii pe care nu le-am luat din iunie (2023 – n. r.) încoace. De asta o să vedeţi în perioada următoare că o să fie un număr de investigaţii deschise şi de inspecţii. Acum prioritatea noastră sunt deschiderile de investigaţii şi inspecţiile, ca să rezolvăm până încep concediile, pentru că nu putem merge vara în inspecţii, că nu găsim conducerea acolo. Noi, când mergem, vrem să avem acces la biroul directorului, la computerul directorului, la telefonul directorului ş.a.m.d. Deci, dacă directorul e în Caraibe sau unde merge lumea vara, în Grecia, în Mikonos, nu putem să ne facem treaba, aşa că trebuie să ne facem inspecţiile acum, repede. După aceea o să avem şi câteva finalizări, dar finalizări avem acum, până în vară. Firmele pe care le vom investiga nu vi le spunem decât post factum. Bun, deci o să fie multe declanşări şi apoi o să fie şi o serie de finalizări de investigaţii. Altfel, într-adevăr, e un an mai agitat şi economic, dar mai ales politic, şi atunci normal că e o solicitare mai mare decât în alţi ani de a monitoriza piaţa, de a fi atenţi la ce se întâmplă în diferite pieţe şi desigur trebuie să alocăm resurse pentru asta”, a detaliat şeful Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte investigaţiile care vizează sectorul bancar – anume presupusa înţelegere privind ROBOR şi scoringul pentru credite – acestea vor fi finalizate cel mai devreme la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

„Şi pentru că-s două investigaţii pe aceleaşi companii, nu pot să vă spun dacă procedural le unim sau vor rămâne investigaţii separate, dar oricum le vom aborda unitar şi vom ieşi cu concluzii simultan pe cele două investigaţii, astfel încât, dacă ajungem să dăm sancţiuni, ele să fie proporţionale, să nu avem sancţiuni excesive”, a susţinut Bogdan Chiriţoiu.

El a subliniat că amenda va fi aplicată fie persoanei juridice care a comis fapta, fie succesorului său legal.

„Noi amendăm persoana juridică care a comis fapta sau succesorul său legal. Deci, dacă între timp cel care a comis fapta a fost cumpărat de altcineva, cel care a cumpărat moşteneşte şi vinovăţia celui achiziţionat. Dacă ei au contracte între ei, că uneori îşi pun clauze în care spun ”Dacă apare, nu ştiu, dacă apare la ANAF că n-ai plătit bine impozitele acum 3 ani, dacă apare o amendă la noi’, uneori pun în contracte că plăteşte cel care a vândut firma, dar asta e treaba lor şi a avocaţilor lor să păzească. Noi sancţionăm, repet, pe cel pe care-l găsim în momentul în care dăm sancţiunea: fie pe cel care a comis fapta, fie succesorul lui legal”, a explicat oficialul instituţiei.

Întrebat dacă ar mai fi loc pentru liderul pieţei bancare să crească prin achiziţii, Chiriţoiu a răspuns: „Nu suntem în momentul de faţă îngrijoraţi de gradul de concentrare de pe piaţa bancară”.

„Aţi văzut că am autorizat tranzacţii, ce a venit la noi. Mai e una care e în autorizare la Comisia Europeană. Din ce înţeleg, nici ei nu văd pe acea operaţiune probleme speciale. Asta, dacă cumva apar alte operaţiuni şi ajungem la cote mari de piaţă sau operaţiuni care implică jucători cu cote mari de piaţă. Atunci s-ar putea ca analiza noastră să ducă la altă concluzie. Dar, pe ce am avut de analizat, de aprobat în perioada aceasta – sfârşitul anului trecut/începutul acestui an – nu vedem probleme”, a adăugat preşedintele Consiliului.

Cele mai recente știri

To Top