Orice act normativ care va avea semnătura instituţiei noastre va respecta transparent toate etapele de elaborare, avizare şi aprobare, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că Ministerul Finanţelor îşi continuă rolul de integrator al propunerilor fiscal-bugetare ce vor fi cuprinse în pachetul pe care coaliţia de guvernare îl vrea pentru a ajunge la o consolidare echilibrată a bugetului de stat.
„În tot acest proces am fost cât se poate de ferm: nu trebuie luată nicio măsură fără să implicăm şi să ascultăm vocile cetăţenilor şi să desfăşurăm consultări cuprinzătoare. În fiecare zi alocăm timp acestor consultări. Acest proces implică diferite părţi interesate din societatea noastră, inclusiv reprezentanţi ai mediului de afaceri, organizaţii non-guvernamentale, sindicate, experţi în economie şi finanţe. Astăzi am avut o discuţie cu AmCham Romania (Camera de Comerţ Americană), care ne-a oferit perspective valoroase pe tema pachetului de măsuri pentru redresarea deficitului şi pentru digitalizarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Discuţii asemănătoare am mai avut zilele trecute cu Roalimenta, Romanian Business Leaders, Asociaţia Patronala a Industriei de Software si Servicii sau Asociaţia Naţională pentru Băuturi Răcoritoare. Şi acestea sunt doar câteva exemple„, a transmis Boloş.
El a precizat că măsurile pot avea un impact semnificativ asupra societăţii, asupra economiei şi asupra mediului de afaceri. „Tocmai de aceea, trebuie să luăm în considerare toate perspectivele şi să luăm decizii înţelepte, echitabile şi bine fundamentate. Vă mai asigur că orice act normativ care va avea semnătura instituţiei noastre va respecta transparent toate etapele de elaborare, avizare şi aprobare„, a mai scris ministrul Finanţelor pe pagina de socializare.