Diferenţele de avuţie dintre gospodăriile din zona euro s-au redus în ultimii cinci ani, în condiţiile în care o clasă mijlocie deţinătoare de proprietăţi imobiliare a beneficiat de pe urma unui boom al preţurilor locuinţelor, arată un studiu publicat luni de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters.
Noile date vin după mai mulţi ani de critici la adresa BCE, conform cărora deceniul de dobânzi extrem de reduse şi achiziţiile de active ale instituţiei de la Frankfurt i-au favorizat pe cei înstăriţi, care deţin ample active financiare. De asemenea, criticii susţin că, deşi proprietarii de locuinţe au beneficiat de pe urma dobânzilor reduse, acestea din urmă au alimentat şi un boom imobiliar care a făcut ca locuinţele, inclusiv închirierea lor, să fie inaccesibile pentru cele mai sărace gospodării.
Cu toate acestea, datele publicate luni de BCE arată că diferenţa dintre avuţia deţinută de cei mai bogaţi 5% şi cea deţinută de cei mai săraci 50% s-a redus în ultimii ani.
„Creşterea semnificativă a avuţiei gospodăriilor din zona euro observată în conturile naţionale în ultimii cinci ani a fost însoţită de o scădere uşoară a inegalităţii, parţial şi pentru că deţinătorii de locuinţe, care reprezintă mai mult de 60% din populaţie, au beneficiat de pe urma creşterii preţurilor locuinţelor”, susţine BCE.
Avuţia netă a proprietarilor de locuinţe a crescut cu 27% în ultimii cinci ani în timp ce avuţia netă a celor care nu sunt proprietari de locuinţe a crescut cu 17% în aceeaşi perioadă, în principal ca urmare a unei creşteri a depozitelor, conform unui nou mod de calcul pus la punct de BCE cu privire la distribuţia avuţiei gospodăriilor.
Aceste date nu ţin cont de recenta scădere a preţurilor la locuinţe pentru că aceste informaţii devin disponibile cu o anumită întârziere, aşa că este posibil ca inegalitatea să crească din nou, având în vedere că în prezent dobânda de referinţă a BCE este la un maxim istoric, iar preţurile la proprietăţile imobiliare sunt în scădere în multe ţări din zona euro.
Pe ansamblu, conform datelor BCE, avuţia netă a gospodăriilor din zona euro a înregistrat o creştere cu 29% în ultimii cinci ani, până la aproximativ 13.700 miliarde de euro.