Actualitate

Burduja: Din datele Dispeceratului Energetic Naţional, necesarul de stocare a energiei electrice este de 4.000 MW

Necesarul de stocare a energiei electrice este, conform datelor furnizate de Dispeceratul Energetic Naţional, de 4.000 de MW, până în 2030, din care jumătate să vină din baterii şi jumătate din hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Din datele pe care ni le-a furnizat Dispeceratul Energetic Naţional din cadrul Transelectrica, necesarul este 4.000 de megawaţi stocare. Propunerea DEN este ca jumătate să vină din baterii şi jumătate de la hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Şi vă spuneam că, pe partea de baterii, noi avem un apel în curs din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă n.r), este primul apel din România finanţat de stat, de 200 de milioane de euro, şi el se închide pe 21 aprilie. Deci urmează evaluarea şi contractarea beneficiarilor. Apoi avem în Fondul pentru Modernizare două apeluri pentru producţie şi autoconsum, unde, dacă-ţi instalezi baterii, ai un bonus de 10 puncte. Deci beneficiarii care vor începe să aplice din 25 aprilie, când se lansează cele două apeluri, cu un buget total de 815 milioane euro, un buget generos, cu siguranţă vor fi încurajaţi să-şi instaleze şi baterii. Şi, nu în ultimul rând, noi pregătim o schemă pe stocare din Fondul pentru Modernizare, cu buget estimat de jumătate de miliard de euro, care să intre în Comitetul din toamnă al Fondului pentru Modernizare. Este undeva la finalul lui septembrie. Asta înseamnă că până atunci trebuie să luăm avizul de la Consiliul Concurenţei, trebuie să aprobăm schema la DG Competition, la Comisia Europeană, şi să putem să intrăm cu aprobare la BEI şi apoi în Fondul pentru Modernizare. Deci aceea va fi o schemă dedicată doar pentru stocare. Pe viitor, în funcţie şi de performanţele contractelor pentru diferenţă, se poate gândi şi o schemă CFD pentru stocare. Din ceea ce îmi amintesc, estimarea este că până în 2030 acesta ar fi necesarul (de 4.000 MW)”, a explicat Burduja într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că România trebuie să facă ceea ce ar fi trebuit să facă de zeci de ani şi anume hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.

„Suntem singura ţară din UE cu geografia care îi permite astfel de investiţii şi care nu a fost în stare să ducă la bun sfârşit o asemenea hidrocentrală. Este mult mai utilă decât un câmp de baterii. Mult mai utilă pentru că stochează energie pe o perioadă mult mai lungă şi este mult mai prietenoasă cu mediul.(…) De aceea eu şi în Consiliul de miniştri la Bruxelles mereu spun: daţi-ne un cadru favorabil hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj prin care să putem accelera, pe de o parte, procedurile de avizare de mediu, pe de altă parte să putem accesa mai multe finanţări pentru că sunt proiecte costisitoare şi sunt proiecte care nu se fac de azi pe mâine”, a spus ministrul Energiei.

În ceea ce priveşte proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, el a menţionat că este în desfăşurare procedura studiului fezabilitate şi dacă aceasta nu reuşeşte se va merge pe o variantă de parteneriat public-privat.

„Nu renunţ, să ştiţi. Este adevărat, din ceea ce comunică SAPE, există interes din piaţă. Dar dacă nu reuşim nici acum vom merge pe o variantă de parteneriat public-privat, dar nu vreau să vorbesc despre asta până nu văd rezultatul procedurii de atribuire. În parteneriat public-privat, sunt parteneri mari, cu unii dintre ei m-am văzut, ei ar putea intra încă de la momentul acesta. Nu avem studiu de fezabilitate, îşi asumă o parte din costuri şi apoi la momentul în care ai SF, se rediscută ponderile în acţionariat. Dar nu avem cum să renunţăm la această investiţie”, a punctat Sebastian Burduja.

Cele mai recente știri

To Top