Energie

Burduja: Nu e normal ca Europa de Est să plătească mai mult la energie faţă de Europa de Vest

Nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, şi de aceea am solicitat Comisiei Europene (CE) un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Aşa cum am promis pe 12 septembrie, am cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia şi Bulgaria, un tratament corect şi o uniune energetică funcţională. Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni. Sunt două cauze: lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria şi Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria şi Slovacia; şi cererea suplimentară de energie din Republica Moldova şi Ucraina, care pune o presiune adiţională pe preţurile din regiunea noastră. Am spus-o şi ieri la Varşovia, clar şi răspicat: respectăm obligaţiile europene comune ale pieţei unice, dar cerem drepturi egale. Fără energie sigură şi accesibilă nu poate exista dezvoltare. De preţul energiei depind bunăstarea cetăţenilor noştri şi competitivitatea economiei, salariile şi locurile de muncă. De aceea ne-am străduit în ultimii ani să menţinem preţurile plafonate pentru consumatori, cu toate eforturile, dar nici nu putem tolera inechităţile de pe piaţa europeană a energiei”, a precizat Burduja.

Potrivit oficialului, la solicitarea României, Greciei şi Bulgariei, care a fost deja acceptată de Comisia Europeană, „vom prezenta situaţia şi vom cere măsuri la următoarea reuniune a miniştrilor Energiei, care va avea loc la Luxemburg, pe 15 octombrie”, pentru că „adevărul trebuie spus, iar România nu va tăcea în faţa nedreptăţilor”.

În Scrisoarea transmisă de reprezentanţii celor trei state Comisiei Europene se arată că deficitul interconectării transfrontaliere împiedică fluxurile eficiente de energie în regiunea SEE (sud-estul Europei) în perioadele critice, exacerbând creşterea preţurilor, în special seara, în orele de vârf, când generarea din surse regenerabile se diminuează.

În acest context, dezvoltarea acestor interconectări, indiferent dacă sunt sau nu proiecte de interes comun (PCI), este crucială pentru atenuarea congestiei şi armonizarea preţurilor transfrontaliere, se precizează în documentul citat.

„Integrarea limitată a pieţelor noastre regionale de electricitate cu sistemul mai amplu al UE a avut ca rezultat divergenţe de preţ, disparităţile depăşind deseori 50-100 euro/MWh. Pentru restabilirea coeziunii pieţei şi îmbunătăţirea stabilităţii preţurilor, este esenţială accelerarea investiţiilor în infrastructură şi integrarea mai strânsă a pieţelor noastre cu „day ahead market” din UE (piaţa pentru ziua următoare) din UE. Disponibilitatea surselor flexibile de generare a energiei, în special cea hidroelectrică, este constrânsă de seceta prelungită, ceea ce a dus la o dependenţă mai ridicată de centralele pe bază de cărbune şi gaze. Această situaţie scoate în evidenţă necesitatea urgentă pentru investiţii în capacităţi curate şi flexibile de generare a energiei”, subliniază Scrisoarea.

Mai mult, modificarea fluxurilor tradiţionale de electricitate, în urma conflictului din Ucraina, a făcut ca regiunea SEE să devină importator net, ceea ce a pus o presiune suplimentară pe sistem şi pe aprovizionare, ducând la preţuri mai ridicate.

În aceste condiţii, cele trei ţări propune mai multe măsuri pe termen scurt şi lung pentru rezolvarea situaţiei.

Pe termen scurt ar trebui luate în considerare măsuri imediate, cum ar fi impozitarea producătorilor de electricitate inframarginali şi a veniturilor traderilor. Aceste măsuri ar atenua profiturile excepţionale obţinute de producătorii care beneficiază de actualul mediu al preţurilor fără să reflecte costul real al generării. Veniturile generate din astfel de impozite ar putea fi redistribuite pentru atenuarea poverii asupra consumatorilor şi stabilizarea pieţei pe termen scurt. Mai mult, ar trebui dezvoltate noi produse de către operatori adecvate cererii şi ar trebui consolidată cooperarea între autorităţile naţionale de reglementare care monitorizează piaţa.

„Pe termen lung, cerem Comisiei Europene să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii esenţiale de interconectare în sud-estul Europei, incluzând proiectele care nu sunt de interes comun. Astfel s-ar atenua decalajele existente în capacitatea transfrontalieră şi s-ar facilita fluxuri mai constante de electricitate. În plus, îmbunătăţirea cuplării pieţei pentru ţările UE din afara SEE este necesară pentru a integra regiunea mai eficient în piaţa energiei UE, ar reduce creşterile de preţuri şi ar îmbunătăţi concurenţa”, se precizează în document.

Cele mai recente știri

To Top