Actualitate

Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş

Foto: iStock

Camera Deputaţilor a început, luni, dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş. Şedinţa este condusă de preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 190 de deputaţi, din cei 330. Textul moţiunii este citit de deputata USR Oana Ţoiu. Votul va fi dat în şedinţa de marţi. Moţiunea simplă intitulată „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece” a fost depusă de deputaţii USR şi Forţa Dreptei.

UPDATE ORA 19:45. Boloş, la dezbaterea moţiunii: Nu am avut niciodată în gând şi nu am avut referire la bolnavii oncologici, la mame

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, le-a răspuns iniţiatorilor moţiunii simple intitulate „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece cu taxele lui inventate cu tot” că nu a vizat bolnavii oncologici, mamele sau copiii care au nevoie de îngrijiri şi sunt bolnavi cu aşa-numita ”taxă pe boală”, ci „sistemul de plată a concediilor medicale, care are nevoie de intervenţie pentru a fi ajustat”.

„Subliniez încă o dată pentru opoziţie că nu am avut niciodată în gând şi nu am avut referire la bolnavii oncologici, la mame, la copiii care au nevoie de îngrijiri şi sunt bolnavi. Nu acesta este subiectul. Este vorba despre sistemul de plată a concediilor medicale, care are nevoie de intervenţie pentru a fi ajustat şi pentru a nu mai angrena cheltuieli care sunt pentru bugetul de stat o povară şi pentru bugetul de sănătate o povară şi a nu mai ajunge în situaţia în care suntem acum cu acest tip de cheltuială a bugetului de sănătate. De la preluarea mandatului trăim cu paradox: nimeni nu vrea să crească impozitele şi taxele, nimeni nu vrea tăiere de cheltuieli, dar atunci singur rămâne o singură variantă: ne împrumutăm”, a spus Boloş, în Parlament, la dezbaterea moţiunii.

UPDATE ORA 18:40 Boloş: Nu există nicăieri în Uniunea Europeană un sistem de plată a concediilor medicale atât de ineficient ca în România

oţi asiguraţii din sistemul de sănătate ar trebui să plătească CASS, pentru a nu genera deficite bugetului de sănătate şi mai mari faţă de cele pe care le avem în prezent, iar Guvernul nu a introdus o taxă nouă pe concedii medicale, ci a eliminat o facilitate, care nu există nicăieri în Uniunea Europeană, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Se pare că astăzi sunt aici să vorbesc despre o aşa numită ‘taxă pe boală’, care nu există în Codul Fiscal. Avem însă cu totul altceva în Codul Fiscal care este cu totul alt lucru şi anume Contribuţia la Asigurările Sociale de Sănătate sau, cum îi spunem noi, CASS, pe care ar trebui să o plătească toată lumea, toţi asiguraţii din sistemul de sănătate, pentru a nu genera deficite bugetului de sănătate şi mai mari faţă de cele pe care le avem în prezent. Am stabilit o regulă anul trecut pentru toţi asiguraţii din sistemul public de sănătate şi anume că toţi cei asiguraţi din sistemul public de sănătate plătesc CASS, fără facilităţi nejustificate sau întreruperi pe perioada stagiului de cotizare, pentru că, nu-i aşa domnilor parlamentari semnatari ai moţiunii simple, sunteţi conştienţi că sănătatea nu are nevoie de faliment şi sănătatea este mai presus de orice lucru pentru fiecare dintre români. Tocmai de aceea am eliminat facilităţile fiscale anul trecut prin Legea 296/2023 chiar de la constructori, IT-işti, industria alimentară şi agricultură, pentru a aduce mai mulţi bani la bugetul asigurărilor sociale de sănătate”, a spus ministrul Finanţelor în Parlament la, dezbaterea moţiunii simple intitulate „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece cu taxele lui inventate cu tot”.

UPDATE ORA 18:40 Camera Deputaţilor – moţiune/Gianina Şerban(AUR) i-a cerut lui Boloş să elimine urgent impozitarea concediilor medicale

Deputatul AUR Gianina Şerban i-a solicitat luni ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, eliminarea „urgentă” a taxării cu 10% a concediilor medicale, afirmând că este o măsură „total abuzivă”.

„În ce priveşte introducerea CASS pe concedii medicale, motivarea dumneavoastră este absolut simplistă, cum că anul trecut şi-au luat concediu medical prea mulţi români. Domnule ministru, vă spun, nu îi băgaţi pe toţi bolnavii în aceeaşi oală. Poate că sunt unii care beneficiază de concediu medical şi nu ar trebui să îl solicite. Aici ar trebui să interveniţi dumneavoastră şi să verificaţi. (…) Nu-i condamnaţi pe toţi bolnavii la aceleaşi măsuri, pentru că bolnavii de cancer sunt impozitaţi de mai bine de două luni, domnule ministru, pentru că aţi decis să inventaţi noi taxe prin care să recuperaţi deficitul. Plata contribuţiei la sănătate de 10% pentru concediile medicale nu trebuie să vină ca un aport la bugetul de stat pentru a acoperi lipsa de soluţii din colectarea reală de taxe şi impozite”, a spus Gianina Şerban în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor, intitulată „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece”.

UPDATE ORA 18:32 Camera Deputaţilor – moţiune/Dancă(Forţa Dreptei), către Boloş: Lăsaţi această politică pesedistă de taxare a necazurilor românilor

Deputatul neafiliat Ionel Dancă (Forţa Dreptei) a declarat, luni, în plenul Camerei, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, că era mai bine ca acesta să recunoască faptul că l-a pus PSD să crească taxele, menţionând că „taxa pe boală” este „ultima dintre sfidările pe care guvernul PSD – PNL le face la adresa oamenilor cinstiţi”.

„Domnule ministru Boloş, decât să înşiraţi jumătate de oră cifre şi rapoarte în care nu crede nimeni, mai bine spuneaţi simplu: m-a pus PSD să pun această taxă pe necazul oamenilor, m-a pus PSD să cresc taxele, contribuţiile sociale, accizele, să cresc impozitele pentru mediul de afaceri, m-a pus PSD să scot bani din piatră seacă. Era mult mai simplu, domnule ministru, pentru că, ce să vezi, ce convenabil pentru PSD să facă toată această ajutare fiscală bugetară cu un ministru de la PNL, cu alte cuvinte ce convenabil pentru PSD să majoreze taxele, ceea ce nici cu un ministru de la PSD nu ar fi reuşit”, a afirmat Dancă, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor.

UPDATE ORA 18:22 Moţiune simplă/Miklos Zoltan: UDMR se va abţine să facă partizanat politic şi nu va participa la vot

Deputaţii UDMR nu vor participa la votul moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor, care are ca pretext principal introducerea plăţii CASS pe indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, a anunţat deputatul formaţiunii, Miklos Zoltan.

„Moţiunea iniţiată are ca pretext principal introducerea plăţii CASS pe indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Teoretic, subiectul ar trebui să genereze dezbateri ale mecanismelor finanţării sistemului medical: surse, cuantumuri, destinaţii – adică mai simplu, venituri şi cheltuieli, asiguraţi şi servicii furnizate. Însă nu asta este intenţia iniţiatorilor. Să amintesc doar câteva din subiectele de abordat în privinţa sistemului de sănătate: ce înseamnă deficitul uriaş din ultimii ani, cum îl putem reduce fără măsuri pompieristice? Unde a dispărut subvenţia pentru echilibrarea Fondului de asigurări de sănătate (FNUASS) din bugetul pe anul 2024? Dacă acest lucru s-a făcut pe seama scăderii sumelor cuvenite medicilor de familie, înseamnă că deficitul e tot acolo, doar că a fost cosmetizat. Cum facem ca nedecontarea concediilor medicale să nu mai afecteze antreprenorii prin lipsa de lichidităţi care la rândul ei se rostogoleşte în datorii în lanţ?”, a afirmat deputatul UDMR la dezbaterea moţiunii simple în plenul Camerei Deputaţilor.

UPDATE ORA 17:57 Moţiune simplă/Drulă: Boloş-cel mai nociv ministru de Finanţe pe care l-a avut România după 1989

Marcel Boloş este „cel mai nociv” ministru de Finanţe pe care l-a avut România după 1989, România având o inflaţie de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene, a afirmat luni deputatul Cătălin Drulă, preşedinte al USR.

„Domnule ministru Boloş, sunteţi cel mai nociv ministru al Finanţelor pe care l-a avut România după 1989. Cifrele mandatului dumneavoastră vorbesc de la sine. Pe ianuarie 2024 România are cele mai mari scumpiri, cea mai mare inflaţie din toată Uniunea Europeană şi nu depăşim locul doi cu puţin – este de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene inflaţia din România. Deficitul, ştiţi foarte bine, deja după primele două luni este undeva la cel puţin 25 de miliarde de lei, din informaţiile mele chiar 27 – 28 de miliarde de lei, o cifră fără precedent în timpuri normale. N-aveţi economia oprită, n-aveţi vreo situaţie specială de urgenţă, singura voastră prioritate au fost cheltuielile făcute în interesul clientelei de partid, umplerea portbagajelor de la Vaslui sau scoicile colegului dumneavoastră de partid din PNL de la Prahova”, a declarat Cătălin Drulă în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor.

UPDATE ORA 17:47 Marius Budăi: Tema moţiunii simple, grija faţă de pacienţi, nu este tratată serios de iniţiatori

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, luni, că USR şi Forţa Dreptei nu au tratat serios tema moţiunii simple pe care au iniţiat-o împotriva ministrului de Finanţe, şi anume grija faţă de pacienţi.

„Haideţi să credem cumva că această moţiune este despre grija faţă de pacienţi. Ar trebui să fie o temă serioasă, din păcate nu este tratată serios în această moţiune sau poate cei care o tratează ar fi trebuit ca atunci când erau la guvernare să trateze pacienţii cât mai serios. Cred că ar trebui să le aducem aminte celor care au redactat această moţiune cum îi tratau pe pacienţi în pandemie”, a spus Budăi în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor.

ORA 16:26 Camera Deputaţilor: A început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş

Camera Deputaţilor a început, luni, dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş.

Şedinţa este condusă de preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 190 de deputaţi, din cei 330.

Textul moţiunii este citit de deputata USR Oana Ţoiu. Votul va fi dat în şedinţa de marţi.

Moţiunea simplă intitulată „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece” a fost depusă de deputaţii USR şi Forţa Dreptei.

În textul moţiunii simple se arată că adoptarea documentului reprezintă un „act de responsabilitate faţă de cetăţeni şi o măsură esenţială pentru restaurarea treptată a încrederii în stat”. Iniţiatorii moţiunii susţin că „Marcel Boloş trebuie să plece, de urgenţă, din Guvernul României”.

Deputaţii USR şi Forţa Dreptei acuză faptul că ministrul Marcel Boloş „ia de la cei suferinzi” 500.000 de euro în fiecare zi – părinţii cu copii bolnavi, femeile care au sarcini cu risc şi cele care au născut anul acesta.

„Îi suprataxează pe cei care muncesc şi care contribuie şi care acum au nevoie de concediu medical, bani chiar din contribuţiile lor. Cum? Legal. Din taxa pe boală inventată chiar de domnul Boloş, ministrul PNL al Finanţelor, taxa pe care o vom elimina noi, USR şi Forţa Dreptei, în Parlament, taxa pentru a cărei eliminare am depus o iniţiativă legislativă în primele 24 de ore de sesiune parlamentară şi setul de amendamente necesare pentru ordonanţă, dar până acum celelalte partide doar s-au lăudat la Senat, iar aici, în Cameră, le-au blocat”, se arată în moţiunea simplă.

Iniţiatorii moţiunii mai susţin că sistemul de sănătate are nevoie de bani suplimentari, dar nu de la cei bolnavi, iar „miniştrii Finanţelor PNL-PSD au micşorat în ultimii ani sursele de finanţare precum procentul din contribuţia asiguratorie pentru muncă la bugetul de stat”.

Cele mai recente știri

To Top