Bănci

CEC Bank a atras peste 162 milioane de euro de pe pieţele internaţionale

CEC Bank a atras 162,6 milioane de euro de pe pieţele internaţionale, prin suplimentarea emisiunii lansate în februarie 2023, scadentă în februarie 2028, cu un nou plasament de obligaţiuni senior non-preffered eligibile MREL.

Potrivit unui comunicat al băncii, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,6 ori raportat la volumul indicat iniţial de „100 milioane euro (estimat)”, iar între investitori se numără bănci, companii, fonduri de pensii, administratori de active şi firme de asigurări.

„CEC Bank dovedeşte încă odată că este atractivă pentru investitorii instituţionali, chiar şi într-un context de piaţă marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât şi din punct de vedere geopolitic. Pentru noi este o confirmare a faptului că strategia de transformare a băncii şi rezultatele financiare solide obţinute au ajutat la susţinerea încrederii şi interesului investitorilor. Suntem la un nivel foarte confortabil în ceea ce priveşte cerinţele de capital, iar redeschiderea emisiunii deja existente de la începutul acestui an are şi rolul de a îmbunătăţi lichiditatea instrumentelor emise de bancă în piaţa secundară. În perioada următoare vom continua să ne concentrăm pe planurile noastre de dezvoltare, de creştere şi de atragere de resurse şi capital pentru a finanţa economia românească”, a declarat Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank.

Potrivit comunicatului citat, având în vedere succesul emisiunii de debut din februarie 2023 şi interesul ridicat, manifestat de investitorii instituţionali, CEC Bank a redeschis emisiunea din februarie ajungând la un volum total de 281,9 milioane euro, tragerile cumulate în cadrul Programului EMTN ridicându-se acum la aproximativ 414 milioane euro. Fondurile sunt destinate consolidării bazei de capital a CEC Bank, oferind un buffer confortabil pentru realizarea planurilor sale în sprijinul pieţei locale.

Obligaţiunile denominate în euro au fost emise conform Prospectului de bază al programului EMTN ce permite trageri în volum total 600 milioane euro (aproximativ 3 miliarde lei), aprobat pe 21 decembrie 2022 de către Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, cu suplimentarile ulterioare.

Obligaţiunile vor fi listate la Bursa de Valori din Luxemburg şi la Bursa de Valori Bucureşti.

CEC Bank S.A. a mandatat Grupul Citi, Grupul Erste şi Grupul Raiffeisen Bank International în calitate de Joint Bookrunners şi Raiffeisen Bank România S.A. cu rolul de Co-Manager pentru emisiune. Casa de avocatură Dentons a asigurat consultanţa juridică a emitentului iar Joint Bookrunner-ii au fost consiliaţi de Casa de avocatură Clifford Chance, prin birourile din Bucureşti şi Frankfurt.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top