Aprobarea de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a documentului de autorizare pentru centrala nuclearoelectrică NuScale cu reactoare modulare mici reprezintă o motivaţie în plus pentru a continua implementarea unui proiect tehnologic SMR, care va remodela rolul energiei nucleare în economie, a afirmat Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica.
Potrivit unui comunicat de presă, Nuclearelectrica SA şi NuScale Power salută aprobarea Documentului Bază de Autorizare (Licensing Basis Document – LBD) pentru centrala nuclearoelectrică NuScale, dotată cu reactoare modulare mici (SMR), cu o putere brută instalată de 462 MWe (6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MWe per modul).
„Aprobarea Documentului Bază de Autorizare de către CNCAN, în urma unui proces de evaluare complex şi minuţios, specific unui organism de reglementare în domeniul nuclear, relevă angajamentul puternic şi nivelul ridicat de responsabilitate al NuScale faţă de respectarea reglementărilor şi a calendarului proiectului. Pentru noi, la Nuclearelectrica, este o confirmare suplimentară, independentă, a unei tehnologii SMR solide, sigure şi fiabile şi o motivaţie în plus pentru a continua implementarea unui proiect tehnologic SMR care va remodela rolul energiei nucleare în economie”, a menţionat Cosmin Ghiţă.
La rândul său, John Hopkins, preşedinte şi director executiv al NuScale a subliniat că acesta este un important pas înainte, de a aduce o tehnologie curată şi fiabilă în România pentru a contribui la alimentarea cu energie a ţării.
„Fiind prima şi singura tehnologie SMR care a fost aprobată de Comisia de reglementare nucleară din SUA (US NRC), suntem mândri să primim o altă o aprobare a securităţii nucleare superioare a proiectului nostru din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România.”, a subliniat John Hopkins.
În urma unei evaluări complexe, CNCAN a emis scrisoarea oficială de aprobare în luna august 2023, care atestă conformitatea Documentului Bază de Autorizare cu cerinţele naţionale de reglementare.
„Aprobarea Documentului Bază de Autorizare reprezintă o etapă cheie a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici, care va facilita implementarea procesului de autorizare pentru toate etapele de dezvoltare a centralei nuclearoelectrice NuScale din România”, se menţionează în comunicat.
Totodată, Documentul Bază de Autorizare stabileşte cerinţele de autorizare pentru proiectul centralei cu şase module, documentele de reglementare, codurile şi standardele aplicabile, atât naţionale, cât şi internaţionale, precum şi caracteristicile proiectului care asigură îndeplinirea cerinţelor şi criteriilor de securitate nucleară.
Documentul Bază de Autorizare trasează şi corespondenţa dintre baza de autorizare a proiectului de referinţă din Certificatul de proiectare emis de Comisia de reglementare nucleară din SUA (NRC – Nuclear Regulatory Commision) pentru proiectul standard de centrală (Standard Plant Design – SPD) al NuScale şi cerinţele de autorizare şi reglementările de securitate nucleară din România, emise de CNCAN, în vederea stabilirii cadrului de autorizare pentru toate etapele de dezvoltare a proiectului.
În plus, Documentul Bază de Autorizare permite tranziţia către următoarele etape ale proiectului, deoarece stabileşte bazele pentru iniţierea celei de-a doua faze a studiului de proiectare şi inginerie (FEED). Aprobarea Documentului Bază de Autorizare de către CNCAN oferă un plan de autorizare pentru îndeplinirea etapelor critice ale proiectului – amplasarea, construcţia, punerea în funcţiune şi exploatarea.
În prezent, RoPower şi NuScale derulează faza 1 a studiului FEED, care constă într-o serie de activităţi şi studii de inginerie şi proiectare, analiza tehnică a amplasamentului candidat preferat, care este fosta termocentrală de la Doiceşti, estimarea calendarului şi a costurilor.
Pe parcursul derularii studiului FEED se aplică şi recomandările Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), în urma misiunii AIEA Site and External Events Design (SEED), desfăşurată în august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica.
România, prin intermediul companiei de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a grupului E-Infra), este prima ţară din Europa şi a doua din lume, după Statele Unite, care face primii paşi spre implementarea tehnologiei SMR a NuScale, cu o centrală cu 6 module şi o capacitate instalată de 462 MWe în acest deceniu.
Compania Naţională „Nuclearelectrica” SA (SNN) este compania naţională din România care produce energie electrică, termică şi combustibil nuclear, funcţionând sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea la bursă în 2013.
SNN exploatează prin centrala nucleară Cernavoda două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, în funcţie de factorul de capacitate. SNN operează, de asemenea, o fabrică de combustibil nuclear (Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti) şi dispune de un ciclu integrat de combustibil prin linia de procesare a concentratului de uraniu (Fabrica de Procesare a Concentratului de Uraniu Feldioara), achiziţionată recent pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.
Nuclearelectrica are un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.