Tehnologie

China investeşte masiv în semiconductori

Foto: iStock

China a înfiinţat al treilea fond de investiţii sprijinit de stat pentru a stimula industria semiconductorilor, cu un capital social de 344 miliarde de yuani (47,5 miliarde de dolari), transmite Reuters.

Investiţiile masive vin după ce preşedintele Xi Jinping a anunţat că autorităţile de la Beijing vor obţinerea autonomiei în domeniul semiconductorilor.

Washingtonul a impus o serie de restricţii de export în ultimii ani, din cauza temerilor că Beijing ar putea folosi cipurile de ultimă generaţie pentru a-şi spori capacităţile militare.

Acţiunile producătorilor de cipuri din China au urcat luni, indicele CES CN Semiconductor a crescut cu peste 3%, după anunţul autorităţilor de la Beijing.

A treia fază a Fondului chinez integrat de investiţii, cunoscut sub numele „Marele fond”, a fost oficial demarată în 24 mai şi înregistrată la Administraţie pentru reglementarea pieţei din Beijing. Cel mai mare acţionar este Ministerul de Finanţe, cu o participaţie de 17% şi capital subscris de 60 miliarde de yuani, conform Tianyancha, compania care gestionează bazele de date pentru firmele din China. Al doilea mare acţionar este China Development Bank, cu o participaţie de 10,5%.

Cele mai recente știri

To Top