Anul 2024 se anunţă a fi unul complicat din punct de vedere al fuziunilor şi avem de gestionat posibila vânzare a Telekom, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
„2024 se anunţă un an mai complicat din punct de vedere al fuziunilor. Avem de gestionat posibila vânzare a Telekomului, al patrulea operator de telefonie mobilă din ţară. Trebuie să vedem dacă rămânem cu patru sau va fi preluat de unul dintre cei existenţi. E o operaţiune care nu s-a realizat în 2023, a fost blocată pe securitate naţională. Vedem dacă vom reuşi anul acesta să ajungem la o formulă sau dacă ne propun, vânzătorul şi cumpărătorul, o formulă care e acceptabilă şi din punct de vedere concurenţial şi din punct de vedere al securităţii naţionale”, a spus Chiriţoiu într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că se preconizează tranzacţii pe zona bancară, până în prezent fiind una singură notificată, care e în analiza autorităţii.
„Desigur, e posibil, din ceea ce vedem în presă, să apară şi altele”, a subliniat preşedintele autorităţii de concurenţă.
Acesta a menţionat, printre priorităţile acestui an, şi concentrările economice „interesante” şi ajutorul de stat.
Pe partea de investigaţii, a subliniat Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei şi-ar dori să finalizeze investigaţiile pe bănci, începute de doi ani, respectiv de un an.
„Le vom termina în tandem însă. Chiar dacă sunt începute în momente diferite, le vom judeca pe ansamblu. Sper să terminăm investigaţia pe bănci”, a punctat Bogdan Chiriţoiu.
Totodată, a adăugat el, investigaţia pe materiale de construcţie, ciment, care deja ţine de câţiva ani, va fi terminată „cu siguranţă în acest an”.
„De asemenea, pe partea alimentară, este investigaţia privind carnea de pui. Cum am sancţionat acum câţiva ani firme producătoare de ouă, acum avem o investigaţie pe zona firmelor producătoare de carne de pui. Ele undeva se suprapun. Nu sunt identice companiile, nu toate, dar sunt anumite suprapuneri”, a afirmat preşedintele autorităţii de concurenţă.
Acesta a mai semnalat că se aşteaptă un număr destul de mare de investigaţii deschise pe Legea concurenţei dar şi că, pentru prima dată, să fie deschise investigaţii pe Legea concurenţei neloiale, care a fost modificată acum doi ani şi a adus nişte instrumente suplimentare.
Tot la priorităţi, Chiriţoiu a menţionat, legat de procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), că în momentul de faţă se lucrează la un raport privind modul cum se aplică legea concurenţei în România.
„Acest raport va fi apoi dezbătut în iunie. Deci, în iunie obiectivul este să primim un vot favorabil, Comitetul de concurenţă al OECD să spună că România îndeplineşte din punct de vedere al politicii de concurenţă condiţiile pentru a deveni ţară membră a OCED”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.
El a mai vorbit despre amplificarea proiectului de asistenţă pentru Moldova, dat şi despre cooperarea cu Ucraina, România fiind parte din programul de asistenţă al Uniunii Europene pe zona de concurenţă pentru Ucraina.
Nu în ultimul rând, a mai spus Bogdan Chiriţoiu, trebuie să fie operaţionalizat Oficiul pentru licenţa industrială.
„Aici avem baza legală, e parte din PNRR, avem lege, avem Hotărâre de Guvern de funcţionare, nu avem încă funcţionare. Avem scheletul dacă vreţi, dar nu avem nimic pe acest schelet. În acest an trebuie să ne asigurăm, Guvernul şi cu noi, că acest oficiu funcţionează. Care e rolul lui? Să simplifice contactul între investitor şi administraţia publică. În loc să iei 20 de autorizaţii pentru a deschide o fabrică de la 20 de autorităţi, te duci numai la acest oficiu de licenţă industrială unică. Şi acest oficiu e interfaţa ta cu celelalte, sau prin care relaţionezi cu cele 20 de autorităţi care trebuie să-ţi dea avizele”, a punctat preşedintele Consiliului Concurenţei.