România se află în coada atingerii obiectivelor asumate, privind schimbările climatice, deşi este a patra ţară din Europa, sub aspectul reducerii emisiilor de CO2 faţă de anul 1990, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză remisă duminică AGERPRES.
„România a patra ţară din Europa, sub aspectul reducerii emisiilor de CO2 faţă de anul 1990, se poziţionează public în permanenţă ca o ţară dornică să fie varful de lance al tranziţiei în vederea prevenirii schimbărilor climatice, acceptând de mult prea multe ori, mult prea uşor, unele din obiectivele propuse de UE în acest domeniu. Dar, analizând situaţia în care se găseşte România, sub aspectul îndeplinirii obiectivelor singur asumate (pe baza datelor din rapoartele Comisiei UE), se poate observa că la majoritatea direcţiilor, ne găsim în grupul ţărilor care ocupă ultimele locuri în UE”, afirmă Dumitru Chisăliţă.
Potrivit analizei, Italia este cel mai mare consumator de biocombustibili, iar Spania este cel mai mare utilizator al biocombustibililor. Italia este, de asemenea, cel mai mare consumator de biocombustibili bazaţi de categoria a doua (ulei alimentar uzat), urmată de Germania, Spania, Ţările de Jos şi Suedia. Alte state membre (România şi Letonia) nu au consumat biocombustibili de generaţia a II (ulei alimentar uzat şi reziduri vegetale), în timp ce Austria a consumat doar o cantitate mică (<1 ktep).
Conform sursei citate, consumul de biocombustibili prezintă o creştere globală, de la 2.317 ktep în 2017 la 5.474 ktep în 2021. Consumul de biocombustibili produşi din ulei de gătit uzat, este cel mai ridicat dintre toate materiile prime. În schimb, biocombustibilii proveniţi din următoarele materii prime – alge, coji de nucă, pleavă, ştiuleţi curăţaţi de boabe de porumb şi alte materiale ligno-celulozice, cu excepţia buştenilor de gater şi a buştenilor de furnir, reprezintă o mică parte din biocombustibilul produs în lume.
În 2020, potrivit datelor raportate, Germania a fost cel mai mare producător de biogaz, cu 52,8 % din cantitatea totală produsă (7.765 ktep), urmată de Italia, cu 13,7 % (2.018 ktep), de Franţa, cu 7,4 % (1.090 ktep), de Cehia (4,1 %, 595 ktep) şi de Danemarca (3,4 %, 505 ktep).
În 2021, Germania şi-a menţinut poziţia de cel mai mare producător, înregistrând 50,4 % din producţia totală (7.518 ktep), urmată de Italia (13,9 %, 2.078 ktep), de Franţa, 9,4 % (1.404 ktep), şi de Danemarca (4,2 %, 625 ktep), care a depăşit Cehia (4,0 %, 591 ktep) în ceea ce priveşte producţia de biogaz. Belgia, Finlanda, Ungaria şi Suedia nu au raportat nicio producţie de biogaz nici în 2020, nici în 2021, în timp ce Estonia, România şi Slovenia au raportat producţie de biogaz doar în 2021, aceasta fiind la un nivel ce le plasează pe ultimul loc din Europa. Cehia, Grecia, Polonia şi Letonia au raportat o scădere cu 18,5 % a producţiei de biogaz în perioada 2020-2021. Producţia internă de biogaz raportată în mod colectiv în UE în 2021 a fost de 14.929 ktep, ceea ce reprezintă o creştere de 1,7 % faţă de 14.687 ktep în 2020.
Potrivit analizei, Comisia a propus în anul 2022 o serie de măsuri de economisire a energiei şi de reducere a consumului de energie, în conformitate cu principiul „eficienţa energetică înainte de toate”. Obiectivul a fost de reducere voluntară cu 15 % a cererii de gaze (45 miliarde mc) până în primăvara anului 2023, care a fost depăşit prin scăderea cererii cu 18 % (53 miliarde mc), toate sectoarele reducându-şi cererea de gaze. Pe baza acestei experienţe, obiectivul voluntar a fost extins până în martie 2024 şi se estimează economisirea a aproximativ 60 miliarde mc de gaz. Regulamentul a stabilit obiectivul de reducere a cererii globale de energie electrică cu 10 % şi cu cel puţin 5 % în timpul orelor de vârf. Deşi reducerea cererii în timpul orelor de vârf a fost realizată, reducerea consumului global de energie electrică cu 10 % a reprezentat o provocare pentru statele membre. Doar 24 din 27 de state UE au adoptat măsuri obligatorii de reducere a energiei, conform European Enviroment Bureau, România neregăsindu-se printre acestea.
De asemenea, se precizează că finalizarea diverselor proiecte de interes comun ar trebui să îmbunătăţească şi mai mult nivelurile de interconectivitate. Cu toate acestea, şapte state membre (IE, EL, ES, FR, IT, CY, RO) s-au situat sub obiectivul de interconectare pentru 2030, patru state (IE, ES, IT, CY) situându-se, de asemenea, sub obiectivul de interconectare pentru 2020. Se impun eforturi suplimentare pentru îndeplinirea obiectivelor pentru 2030, în special în ceea ce priveşte realizarea la timp a proiectelor transfrontaliere planificate.
Lansat în anul 2007 cu scopul de a se crea o alianţă europenă pentru cercetare în domeniul energetic, derulează activităţi specifice de cercetare în vederea de a: ocupa locul întâi la nivel mondial în domeniul energiei din surse regenerabile; asigura un sistem energetic inteligent, centrat pe consumator; dezvolta şi consolida sisteme eficiente din punct de vedere energetic; diversifica şi consolida opţiunilor în materie de energie pentru un transport sustenabil; avea obiective ambiţioase în ceea ce priveşte captarea, utilizarea şi stocarea dioxidului de carbon; menţine şi consolida securitatea în utilizarea energiei nucleare; dezvolta digitalizarea sectorului energetic; satisface nevoile societale; perfecţiona şi recalifica forţa de muncă. Autorul analizei susţine că România nu a dezvoltat astfel de direcţii de cercetare la nivel naţional şi a are un aport redus la nivel European.
În medie, ponderea globală a energiei din surse regenerabile a crescut cu 0,67 puncte procentuale pe an începând din 2010. Atingerea noului obiectiv al UE pentru 2030 de 42,5 % (şi cu atât mai mult obiectivul ambiţios de 45 %) va necesita o creştere mult mai rapidă în următorii ani. Progresele au fost deosebit de importante în sectorul energiei electrice, cu o creştere a ponderii surselor regenerabile de energie de la 21,3 % în 2010 la 37,6 % în 2021. Progresele înregistrate în ceea ce priveşte încălzirea şi răcirea (de la 17 % la 22,9 %) şi transporturile (de la 5,5 % la 9,1 %) au fost mai modeste.
Ponderile energiei din surse regenerabile variază foarte mult de la un stat membru la altul, reflectând diferitele puncte de plecare şi obiective naţionale stabilite pentru fiecare stat membru în Directiva iniţială privind energia din surse regenerabile şi contribuţiile naţionale stabilite în planurile naţionale privind energia şi clima. Suedia a atins cea mai mare pondere a energiei din surse regenerabile (62,6%), urmată de Finlanda (43,1%) şi Letonia (42,1%). Cu ponderi care nu depăşesc 13%, Belgia, Irlanda, Luxemburg, Malta şi Ţările de Jos au înregistrat cele mai scăzute ponderi de energie din surse regenerabile. O serie de state membre au înregistrat scăderi substanţiale ale ponderii, în special Bulgaria, cu o scădere de 6,3 puncte procentuale, şi Irlanda, cu o scădere de 3,7 puncte procentuale (ambele cauzate în principal de o reducere a bioenergiei).
Având în vedere atât implementarea la nivel naţional, următoarele state membre au avut în 2021 o pondere sub obiectivul lor obligatoriu pentru 2020 privind energia din surse regenerabile în temeiul Directivei iniţiale privind energia din surse regenerabile: Franţa (cu 3,7 puncte procentuale mai puţin decât obiectivul pentru 2020), Irlanda (3,5 pp), Ţările de Jos (1 pp) şi România (0,6 pp).
Potrivit analizei, în 2012, Uniunea Europeană (UE) a adoptat Directiva 2012/27/UE privind eficienţa energetică şi şi-a luat angajamentul de a reduce consumul de energie cu 20% până în anul 2020, comparativ cu previziunile de referinţă. Acest obiectiv este cunoscut şi sub denumirea de ţinta de eficienţă energetică de 20 %. Cu alte cuvinte, UE şi-a luat angajamentul de a avea un consum de energie primară de cel mult 1.483 milioane de tone echivalent petrol (Mtep) şi un consum final de energie de cel mult 1.086 Mtep în 2020. Pentru 2030, ţinta obligatorie a fost stabilită iniţial ca o reducere de cel puţin 32,5 %. Acest lucru s-a tradus într-un consum de energie primară de cel mult 1.273 Mtep şi un consum final de energie de cel mult 956 Mtep în 2030. Odată cu retragerea Regatului Unit din UE, cifrele privind consumul de energie al Uniunii pentru 2020 şi 2030 au trebuit să să fie ajustat la situaţia a 27 de state membre ale UE. O adaptare tehnică a obiectivelor are ca rezultat un consum de energie primară de cel mult 1.312 Mtep în 2020 şi 1.128 Mtep în 2030 şi un consum final de energie de cel mult 959 Mtep în 2020 şi 846 Mtep în 2030.
Revizuirea din 2023 a directivei a urmat unei propuneri înaintate de Comisie în iulie 2021, ca parte a pachetului European Green Deal. Propunerea din 2021 a fost îmbunătăţită în continuare ca parte a planului REPowerEU, prezentat de Comisie în mai 2022, care urmăreşte reducerea dependenţei UE de importurile de combustibili fosili din Rusia. Rezultatul revizuirii din 2023 a Directivei privind eficienţa energetică a stabilit obiectivele pentru 2030, după cum urmează: consum final de energie de cel mult 763 Mtep şi consum de energie primară de cel mult 992,5 Mtep. Chiar dacă România se încadrează la reducerea consumului de energie primară, aceasta s-a realizat ca urmare a închiderii industriei şi nu a măsurilor de eficienţă energetică. Asta înseamnă că deşi ne am îndeplinit ţinta suntem mai puţini rezilienţi.
UE şi-a luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelurile din 1990, până în 2030, însă acest obiectiv a trebuit să fie revizuit, deoarece unii oameni de ştiinţă au avertizat că este nevoie de implementarea mai rapidă a acestora pentru a preîntâmpina schimbări climatice catastrofale. Comisia Europeană a propus o reducere a emisiilor pe teritoriul său, până în 2030, cu 55%, faţă de anul 1990. În urma închiderii industriei în ţările din Europa de est acestea au devenit campioane la reducerea emisiilor de CO2 faţă de anul 1990 şi au redus semnificativ emisiile de CO2 în perioada 1990 – 2021. Astfel, România se găseşte pe locul 4 în Europa după Letonia, Lituania şi Estonia, având în anul 2021 cu 58% mai puţine emisii decât în anul 1990. Astfel, România şi a atins ţinta aceasta nu pe fondul restructurării ci a închiderii consumatorilor.
