Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în primele patru luni din acest an, faţă de perioada similară din 2023, atât ca serie brută cu 8,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,5%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 8,5%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+14,8%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,7%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,9%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 6,5%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+12,2%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,2%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,1%).
Conform INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 6,2%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+9,3%), în comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,6%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,3%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă, cu 0,8%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,7%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,2%.
De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna aprilie 2024, comparativ cu luna aprilie 2023, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 14,6%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+21,9%), în comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+14,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,3%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2024, comparativ cu luna aprilie 2023, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 9,5%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+14,4%), în comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,4%).