Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că în această săptămână vor fi publicate pe site-ul Guvernului, în transparenţă publică, măsurile fiscale pe care urmează să îşi asume răspunderea în Parlament.
Ciolacu a fost întrebat când îşi va asuma răspunderea în Parlament pe măsurile fiscale.
„După ce ieşim cu ele în transparenţă. Cred că săptămâna aceasta vor fi ridicate pe site-ul Guvernului în transparenţă. Apoi îşi iau avizele prin şedinţa de Guvern, apoi sunt înaintate Parlamentului. Procedura e o săptămână – două. Nu o să fie nimic ascuns. Am mai auzit că vreau să îmi facă cineva o moţiune de cenzură, dar de fapt e o şmecherie, că nimeni să nu ştie ce e acolo. Fals! Vor fi şi zile pentru amendamente”, a spus Ciolacu.
El a adăugat că s-a propus în coaliţia de guvernare ca tichetele de masă să fie acordate în bani.
„Este o propunere, pentru că companiile care emit aceste tichete au ajuns totuşi la un comision destul de mare, din punctul meu de vedere, 3% la emitere, 3% la colectare, din informaţiile pe care le am eu. Dacă nu înţelegem că nu putem să avem profit excepţional şi poate şi încadrat cu 1% şi avem 2 angajaţi, eu astfel de şmecherii nu le mai accept şi atunci voi lăsa alternativă. Nu vorbim de voucherele de vacanţă, acelea vor fi emise şi vom încerca prin Poşta Română, vedem, prin sistemul public”, a menţionat premierul.
Premierul Marcel Ciolacu şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, au vizitat luni Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bucureşti.