Business

Clinicile Dentare Dr. Leahu anunță o creștere cu peste 30% în anul 2022

Posted on

Clinicile Dentare Dr. Leahu, cea mai extinsă rețea stomatologică din România și lider pe piața serviciilor medicale de stomatologie, anunță o creștere anuală de 31% față de anul 2021. Rețeaua de clinici fondată și condusă de Dr. Ionuț Leahu înregistrează venituri cumulate de aproximativ 132,4 milioane lei pentru anul 2022.

„Întotdeauna, chiar și dinainte de a fi lideri în domeniu, am considerat că misiunea care ne definește este să le asigurăm oamenilor sănătatea orală pe termen lung, indiferent de context. Anul 2022 a fost un an plin, în care ne-am dezvoltat pe toate planurile, ajustându-ne în permanență direcțiile. Ne-am uitat cu atenție la toate eforturile pe care le putem face pentru a ține costurile sub control, dar și la soluții pentru a deveni mai buni în rezultatul medical și experiența pacientului, la procese mai eficiente și la creșterea gradului de satisfacție al celor cu care interacționăm. Este foarte important să privim în perspectivă la cum va arăta business-ul nostru în următorii zece ani, pentru a asigura pe termen lung un parteneriat sigur, în care oamenii să aibă încredere.”, declară Dr. Ionuț Leahu, fondator și CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu.

Citește aici povestea lui Ionuț Leahu, antreprenorul care a construit un imperiu în stomatologie

Evoluția rețelei în anul 2022

În 2022, compania s-a extins cu două clinici noi, în Brașov și în București, cu investiții de 1,5 milioane de euro, ajungând astfel la 19 clinici în 13 orașe la nivel național. Clinicile Dentare Dr. Leahu dețin cea mai extinsă rețea de stomatologie din România, potrivit unui studiu auditat PwC, având o echipă formată din peste 500 de medici specialiști, colaboratori, personal medical și auxiliar.

Conform studiului – Barometrul Stomatologic 2022-2023, derulat cu ajutorul Kantar, 78% dintre români declară că nu au probleme stomatologice, autodiagnosticarea fiind cel mai important factor pentru care oamenii nu ajung la dentist. Mai mult, 41% susțin că situația financiară nu le permite acest lucru, iar 25% declară că nu au timp să meargă la medicul stomatolog. În acest context, compania s-a concentrat pe accentuarea eforturilor educației de prevenție și a contribuit consistent la încurajarea accesului populației la servicii medicale stomatologice de bază. Astfel, rețeaua de Clinici Dentare Dr. Leahu a lansat abonamentele dentare, care acoperă servicii de profilaxie dentară, radiologie și consultații pentru peste 17.000 de abonați. Cel mai mare număr de abonați provine din industria de banking, urmată de industria IT. În topul serviciilor stomatologice accesate de abonați se numără: obturațiile, igienizarea profesională, implanturile dentare, serviciile de protetică, terapia parodontală, tratamentele de canal ori aparate dentare.

O direcție importantă pentru noi a fost dezvoltarea programului de educație, clinicile noastre fiind avizate ca parteneri academici. Am continuat inițiativele de profesionalizare a domeniului prin programe de formare medicală și evenimente adresate medicilor stomatologi, medicilor rezidenți și asistenților, precum și antreprenorilor din domeniu. O altă direcție pe care am dezvoltat-o o reprezintă programele specializate pentru o a doua opinie medicală, pentru că în ultimul timp am întâmpinat tot mai multe astfel de solicitări. De asemenea, am lansat aplicația mobilă gratuită DentalVerse, o primă inițiativă consistentă de digitalizare a interacțiunii pacienților cu echipele de medici stomatologi din cadrul rețelei noastre, susține Dr. Ionuț Leahu.

Clinicile Dentare Dr. Leahu sunt prima entitate din industria healthcare cu obligațiuni corporative tranzacționate pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori București. În toamna anului 2019, rețeaua a atras 10 milioane de lei prin obligațiuni listate pe bursă, pentru dezvoltarea afacerii. 3 ani mai târziu, în ultimul trimestru din 2022, compania a finalizat experiența de investiție facilitată de Bursa de Valori București, prin rambursarea către investitori a principalului de 10 milioane de lei.

Obiective pentru 2023

Pentru anul 2023, Clinicile Dentare Dr. Leahu au ca obiectiv creșterea afacerii cu 10%, dar și o contribuție mai accentuată în asigurarea pe termen lung a sănătății dentare a populației, prin transformarea accesului la sănătate orală într-o așteptare legitimă pentru fiecare român, și vor continua inițiativele de educație și acțiunile de suport voluntar pentru comunitățile cu o condiție materială delicată.

De la deschiderea Clinicii Sociale de Stomatologie, în 2020, peste 1.450 de oameni cu o situație materială delicată au beneficiat de tratamente stomatologice gratuite și profilaxie, rezultând peste 11.500 de servicii medicale, cu o valoare cumulată de circa 1,8 milioane lei. Aproximativ 140 de medici stomatologi de diferite specializări din echipa Clinicile Dentare Dr. Leahu și-au adus aportul în mod voluntar pentru binele comunității locale. Compania își propune să susțină în decursul anului 2023 costuri de operare în valoare de peste 1,5 milioane de lei, fonduri ce merg în sprijinul beneficiarilor Clinicii Sociale de Stomatologie.

„Cred că măsura unui business de succes vine din impactul pozitiv pe care îl poate aduce în societate – chiar mai mult decât rezultatele comerciale. Sincer să fiu, să fii numărul unu e o experiență incompletă dacă nu poți răspunde la întrebări despre contribuția ta în comunitate, în industrie, în medicină. Și ar fi bine ca primul care pune aceste întrebări să fii chiar tu, înainte să o facă alții.
Am început anul prin deschiderea discuțiilor cu autoritățile pentru includerea stomatologiei în Strategia Națională de Sănătate, pentru ca toți românii să aibă acces la servicii de sănătate orală – iar în paralel, am continuat programele de formare a generațiilor următoare de medici stomatologi. De asemenea, credem că stomatologia ar trebui să fie disponibilă tuturor și ne-am luat angajamentul pentru dezvoltarea sustenabilă a Clinicii Sociale de Stomatologie Sf. Ioan. În ceea ce ne privește, obiectivul principal al companiei este de consolidare a rezultatelor procesului continuu de extindere pe care l-am avut în ultimii ani. Suntem preocupați, astfel, să investim în locațiile existente, în educația echipelor, în tehnologie și în experiența oamenilor care ajung la noi în clinici și planificăm pentru aceasta investiții de cel puțin un milion de euro. Rămânem deschiși și oportunităților de parteneriere și ne uităm în continuare la orașele în care nu suntem prezenți”, completează Dr. Ionuț Leahu.

Accesibilizarea serviciilor medicale stomatologice de bază pentru români și educarea populației în ceea ce privește prevenția în sănătate orală, în contextul în care oamenii ajung în cabinetele medicilor stomatologi doar pentru urgențe, face parte din misiunea Clinicilor Dentare Dr. Leahu. În primăvara anului 2023, Dr. Ionuț Leahu, fondatorul companiei, a inițiat un dialog deschis cu autoritățile în vederea integrării stomatologiei în Strategia Națională de Sănătate.

În prezent, grupul de lucru format împreună cu autoritățile statului, pun bazele unui proiect ce își dorește să aducă măsuri educative și financiare cetățenilor pentru a preveni afecțiunile stomatologice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version