Actualitate

Coaliția de guvernare decide în această săptămână cum vor fi reduse cheltuielile bugetare

Posted on

Ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor publice urmează să fie aprobată în această săptămână de Guvern, după ce proiectul va fi discutat inițial în ședinţa coaliției. „Nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare„, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Ordonanţa urmează să fie prezentată săptămâna viitoare în coaliţie şi în momentul în care Ministerul de Finanţe va prezenta toate datele şi le vom analiza şi vom agrea împreună cu partenerii de coaliţie, imediat, că va fi la şedinţa de guvern de miercuri sau într-o şedinţă de guvern ulterioară, cert este că săptămâna viitoare vom adopta această ordonanţă care, încă o dată, prevede o rânduială în ceea ce priveşte cheltuielile de la buget, şi aici ne referim la bunuri şi servicii, ne referim la reducerea cheltuielilor pentru achiziţia de autovehicule şi mobilier şi alte cheltuieli care nu fac obiectul. Putem să funcţionăm şi să administrăm, în continuare, ţara şi fără aceste cheltuieli. Şi, desigur, acolo unde va fi necesar, de ce spun necesar, pentru că sunt instituţii care deja, prin bugetul anual, au prevăzute cifre de şcolarizare şi acolo nu putem să stopăm încadrările, dar în instituţiile unde nu va fi absolut necesar să continue ocuparea funcţiilor şi acelea vor fi stopate. Deci, săptămâna viitoare”, spunea vineri Nicolae Ciucă.

El a precizat săptămâna trecută, la începutul şedinţei de Guvern, că prin ordonanţa de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor bugetare „nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”.

Marcel Ciolacu a precizat și el că ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare nu este „o ordonanţă a austerităţii”, iar pentru a depăşi efectul mai multor crize suprapuse, atunci corect şi responsabil este ca Guvernul să vină cu „nişte reguli foarte clare în ceea ce priveşte cheltuirea banului public”.

Este o întrebare sunt ferm convins pentru prim-ministrul României şi ministrul Finanţelor, dar din ce ştiu eu, vă pot spune că la începutul săptămânii viitoare sunt ferm convins că va avea loc o coaliţie şi principiile oricum au fost aprobate şi respectiva ordonanţă va fi pusă în transparenţă şi pe urmă va fi promovată în Guvernul României. Nu este o ordonanţă a austerităţii. Fals. Noi încercăm să ne ocupăm de politică, dumneavoastră de presă, e normal. Nu critic, nu comentez, dar nu este o ordonanţă a austerităţii. În momentele în care încerci să depăşeşti efectul mai multor crize suprapuse, atunci corect şi responsabil este ca un Guvern al României să vină cu nişte reguli foarte clare în ceea ce priveşte cheltuirea banului public. Poţi să faci o analiză şi să vezi unde s-a greşit, care sunt oportunităţile, până la urmă. La fel cum facem şi în familiile noastre şi vedem care sunt oportunităţile, care devin priorităţilea afirmat liderul PSD.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version