Transporturi

Compania aeriană HiSky anunţă o nouă rută de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, spre Paris

Foto: iStock

Compania aeriană HiSky anunţă o nouă rută de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, spre Paris, începând cu data de 14 octombrie. Este cea de-a 13-a destinaţie de pe continent către care pasagerii vor putea călători, din Bucureşti, cu trei frecvenţe pe săptămână. Durata unei călătorii directe din Bucureşti către Paris va fi de trei ore, iar zborurile vor fi operate cu o aeronavă din familia Airbus A320 pe care compania le deţine în portofoliu. Biletele au fost puse deja în vânzare, iar preţul de lansare anunţat de compania aeriană pentru un segment de zbor este de 59 euro.

”Începând cu sezonul de toamnă, compania aeriană HiSky îşi completează portofoliul zborurilor regulate efectuate de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă cu o nouă rută europeană. Capitala Franţei devine, astfel, cea de-a 13-a destinaţie de pe continent către care pasagerii vor putea călători, din Bucureşti, cu trei frecvenţe pe săptămână. Cursa inaugurală este programată să aibă loc pe data de 14 octombrie, urmând ca după lansare, noua rută să fie disponibilă în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri. Biletele au fost puse deja în vânzare, iar preţul de lansare anunţat de compania aeriană pentru un segment de zbor este de 59 euro”, anunţă compania.

Parisul este una dintre cele mai populare opţiuni de călătorie, cu plecare directă din Bucureşti. Aeronavele HiSky vor ateriza pe Charles de Gaulle (CDG), cel mai mare aeroport al Franţei şi unul dintre principalele noduri europene, pentru zborurile cu conexiune.

„HiSky a fost lansată ca o companie de linie, şi este un statut de la care nu suntem dispuşi să ne abatem. Deşi ne-am făcut un obiectiv din a menţine nivelul preţurilor accesibil, iar strict din acest punct de vedere pasagerii ne-ar putea compara cu operatorii low-cost, serviciile noastre se aliniază celor mai ridicate standarde ale industriei. Ne-am făcut o misiune din a construi relaţii comerciale bazate transparenţă şi, poate cel mai important, alegem mereu să operăm pe aeroporturile principale. Aşadar, după ce am început operarea pe unul dintre cele mai importante aeroporturi ale lumii, New York – JFK, la deschiderea destinaţiei Paris, nu puteam opta decât pentru Charles de Gaulle. Acesta este doar unul dintre avantajele pe care suntem hotărâţi să le oferim, de fiecare dată, celor care aleg să zboare cu noi”, a precizat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Durata unei călătorii directe din Bucureşti către Paris va fi de trei ore, iar zborurile vor fi operate cu una dintre cele aeronavele din familia Airbus A320 pe care compania le deţine în portofoliu. Mai mult, datorită opţiunii de călătorii cu legătură pe propriile curse pe care HiSky o pune la dispoziţia pasagerilor, noua destinaţia este accesibilă şi pasagerilor din Cluj Napoca, Timişoara, Oradea şi Chişinău, cu o singură rezervare şi doar o scurtă escală, la Bucureşti.

Din anul 2023, HiSky îşi menţine poziţia ca a doua cea mai mare companie de linie şi al patrulea cel mai important operator de pe aeroporturile din România, după numărul de pasageri transportaţi. Bucureşti este principala bază operaţională HiSky, însă compania operează curse regulate şi de pe aeroporturile din Cluj Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Baia Mare şi Chişinău, dar şi zboruri charter, în parteneriat cu principalele agenţii de turism. Cu zboruri regulate din Bucureşti, pasagerii pot ajunge cu HiSky în New York, Dublin, Malaga, Barcelona, Bruxelles, Tel Aviv, Frankfurt, Bordeaux, Paris, Cluj Napoca, Timişoara, Oradea şi Chişinău.

Cele mai recente știri

To Top