Companiile Reţele Electrice, parte a Grupului PPC, au semnat joi contracte de creditare în valoare de un miliard de lei cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Transilvania, BCR şi ING Bank România, în cadrul unei finanţări sindicalizate în care BERD a fost liderul de consorţiu.
Potrivit unui comunicat al companiei, fondurile vor fi utilizate pentru refinanţarea şi finanţarea programelor de investiţii ale operatorilor de distribuţie de energie electrică Reţele Electrice Muntenia (REM), Reţele Electrice Banat (REB) şi Reţele Electrice Dobrogea (RED) în zonele lor de activitate, pentru anii 2023 şi 2024.
„Principala noastră preocupare în anii următori este realizarea programelor ambiţioase de investiţii anunţate de către Grupul PPC pentru a asigura rezilienţa reţelelor electrice, prin digitalizare, modernizare şi reconfigurare. Infrastructura pe care o operează companiile Reţele Electrice are rol de vector de creştere economică, de a asigura tranziţia energetică şi competitivitatea economiei. Avem deja cei mai eficienţi operatori de distribuţie din România iar obţinerea de astfel de finanţări, la dobânzi competitive, ne permit să menţinem un nivel redus al costurilor ,în beneficiul final al clienţilor. Necesarul de investiţii în reţele electrice de distribuţie este foarte mare şi de aceea facem eforturi pentru a finanţa aceste investiţii la costuri optime”, a declarat Răzvan Popescu, director financiar al companiilor PPC în România, citat în comunicat.
În cadrul consorţiului, BERD va pune la dispoziţie fonduri totale de 500 de milioane de lei, din care 175 de milioane de lei pentru Reţele Electrice Muntenia, 175 milioane de lei pentru Reţele Electrice Banat şi 150 de milioane de lei pentru Reţele Electrice Dobrogea.
Cele trei bănci comerciale vor asigura alte 500 de milioane de lei, în cote egale. Astfel, REM a obţinut de la BT, BCR şi ING credite de 175 de milioane de lei, REB 175 de milioane de lei, iar RED 150 de milioane de lei.
Valoarea totală a proiectelor de investiţii care vor fi finanţate inclusiv cu ajutorul creditelor menţionate este de 1,442 miliarde de lei, din care 575 milioane de lei la Reţele Electrice Muntenia, 465 milioane de lei la Reţele Electrice Banat şi 402 de milioane de lei la Reţele Electrice Dobrogea.
Potrivit comunicatului, programele de investiţii vizează atât modernizarea reţelelor pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie, reducerea consumului propriu tehnologic şi creşterea eficienţei operaţionale cât şi sporirea capacităţii reţelelor pentru a putea acomoda noi consumatori şi un nivel sporit al consumului în zonele aflate în dezvoltare.
De asemenea, toţi cei trei operatori de distribuţie vor continua instalarea de contoare inteligente şi de sisteme de telecontrol al instalaţiilor, inclusiv de echipamente pentru asigurarea securităţii cibernetice.
În cadrul acordurilor de finanţare este prevăzută posibilitatea majorării valorii împrumuturilor cu încă 500 de milioane de lei, începând cu anul 2025, opţiune neangajantă aflată la dispoziţia companiilor Reţele Electrice.
Companiile Reţele Electrice operează reţele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie şi deservind circa 3,1 milioane de clienţi. Reţele Electrice dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Infrastructura operată de către cele trei companii Reţele Electrice include 287 de staţii de transformare şi peste 24.000 de posturi de transformare.