Bănci

Creditele de nevoi personale, vedetele verii pe piața bancară

Foto: iStock

Odată cu venirea anotimpului călduros, românii încep să-și facă noi planuri.  Unii se gândesc la vacanțe, alții vor să-și pună în practică proiectele de renovare a caselor. Pentru toate este însă nevoie de bani, iar creditele de nevoi personale pot fi o soluție. Ofertele de creditarea variază de la o bancă la alta, iar pentru a alege varianta cea mai bună trebui să punem în balanță costul și oportunitatea creditului.

Pe fondul unei inflații galopante, creditele de consum s-au scumpit peste tot în Uniunea Europeană. Chiar și în aceste condiții, dobânzile au reușit să se păstreze sub nivelul înregistrat în urmă cu zece ani, imediat după criza fianciară.  Dacă vorbim despre România, aici dobânzile la creditele de consum înregistrează al treilea cel mai ridicat nivel în această perioadă, după Ungaria și Polonia. Cap de listă la scumpiri este Ungaria, unde DAE a crescut de la 9% în toamna anului 2021 până la 17% în prezent. În Polonia, dobânzile s-au majorat de la 10,8% la 15,8%, în timp ce în România acestea au urcat de la 9% până la un maxim de circa 14%. 

Ce propun băncile

Băncile comerciale încearcă să atragă noi clienți venind cu oferte surpriză. De exemplu, unele oferă o dobândă promoțională dacă îți muți salariul la ele, dacă îți refinanțezi un credit prin intermediul lor etc. De asemenea, se poate opta pentru o dobândă variabilă sau pentru una fixă, costurile fiind diferite inclusive în funcție de moneda în care alegem să ne împrumutăm. Și oferirea unei garanții la accesarea creditului este o soluție pentru a avea o dobândă mai mică. Nici oferta de acordarea a creditului online, fără cozi la ghișee, adică fără timp pierdut pentru client, nu este ignorată de bănci. Toate acestea fac astăzi parte din strategiile lor de marketing. Pentru potențialii clienți rămâne întrebarea: cum aleg cel mai bune credit de nevoi personale pentru mine? „Atunci când accesezi un credit, costul acestuia, evident, contează destul de mult, însă mai important ar fi să ne uităm la oportunitatea pe care o aduce acest credit și ce poți îmbunătăți în viața personală sau profesională cu acești bani”, spune Diana Seredenciuc, analist fianciar la platforma digitală bankata.ro.

Cum au evoluat dobânzile

Pentru a exemplifica evoluția dobânzilor la creditele de nevoi personale am ales lunile martie și aprilie. Astfel, media dobânzilor la creditele acordate fără garanții a avut o evoluție diferită pentru creditele cu dobândă fixă și cele cu dobândă variabilă. În luna aprilie, dobânzile medii pentru un creditele de nevoi personale în EURO și RON cu dobândă fixă au înregistrat o scădere comparativ cu luna martie. În schimb, dobânzile medii pentru creditele în EURO și RON cu dobândă variabilă au marcat o creștere. 

„Chiar dacă dobânzile au fost mari în perioada aceasta, nevoia de finanțare rămâne constantă deoarece oamenii au proiecte personale. Veștile bune vin însă din rândul dobânzilor unde în luna aprilie vedem o scădere a mediei dobânzilor fixe pentru creditele de nevoi personale negarantate comparativ cu luna martie, atât pentru cele în EURO, cât și cele în RON, iar această scădere continuă și în luna mai. Ofertele de creditare variază foare mult de la o bancă la alta, fiecare venind cu diferite beneficii, precum dobânda promoțională daca îți muți salariul, daca închei o poliță de asigurare sau daca îți refinantezi creditele de la alte bănci sau chiar acordarea creditului 100% online în termen de 24 ore. Înainte de a aplica pentru credit este important să analizezi toate ofertele și să te asiguri că ai luat cea mai bună decizie pentru nevoile tale financire. Atunci când accesezi un credit, costul acestuia evident contează destul de mult, însă mai important ar fi să ne uităm la oportunitatea pe care o aduce acest credit și ce poți îmbunătăți în viața personală sau profesională cu acești bani”, spune Diana Seredenciuc, analist financiar bankata.ro

Cele mai bune oferte

Dacă optăm pentru un credit de nevoi personale în EURO cu dobândă variabilă, cea mai bună ofertă vine de la CEC Bank. Ea se acordă doar pentru creditele noi cu ipotecă. Dacă vrem un credit în Euro cu garanție și cu dobândă variabilă, dar pentru refinanțarea altuia, atunci am putea să ne orientăm spre Garanti Bank. Pentru creditele în lei negarante, cu dobândă fixă, oferta cea mai atrăgătoare vine de la UniCredit Bank, iar aceasta este valabilă atât pentru creditele noi, cât și pentru cele destinate refinanțării. În schimb, dacă vrem în aceleași condiții să aplică pentru un credit în EURO, am putea să ne orientăm spre Banca Transilvania, care vine cu o ofertă imbatabilă.

Credite pentru cei care muncesc în străinătate

În condițiile în care milioane de români muncesc astăzi în străinătate, băncile nu puteau să nu-i ia în calcul. Ei pot aplica nu doar pentru credite de nevoi, dar și pentru creditele ipotecare oferite de bănci sau cele din cadrul programului guvernamental Prima Casa. Indiferent de țara unde lucrează, pentru a avea accces la un credit acordat de o bancă din România, solicitanții trebui să aibă un contract de muncă și să nu aibă un grad mare de îndatorare, condiție pe care trebuie să o îndeplinească orice solicitat de credit, de altfel. Solicitanții nu trebui să fie înregistrați în Biroul de Credit, această condiție fiindu-le impusă și persoanelor aduse drept codebitori. Sunt și condiții specifice, care diferă de la o bancă la alta în funcție de creditul solicitat. De exemplu, pe lângă contractul de muncă, sunt bănci care cer să li se prezinte și un permis de muncă valabil minim un an de zile. De semnalat că documentele din străinătate trebui traduse în limba română și legalizate. În cazul creditelor ipotecare, aici apar și alte condiții. Sunt bănci care cer doi codebitori (altele doar unul) sau garantarea creditului cu o ipotecă imobiliară. Alți finanțatori au introdus printre condițiile impuse o vechime minimă în muncă, dar acest lucru poate fi evitat dacă solicitanții lucrează într-o companie multinațională. 

Cum arată datele BNR

Începând cu trimestrul IV din 2022, instituțiile de credit din România au înăsprit standardele de creditare pentru creditele de consum acordate populației, pe fondul deciziilor de politică monetară și politică macroprudențială, situației actuale sau așteptate a capitalului băncii și a incertitudinilor provenite din evoluțiile economice. Acest lucru a dus la o reducere a cererii de credite din partea populației comparativ cu trimestrul anterior. În ceea ce privește primul trimestru al anului 2023, datele Băncii Naționale a României publicate în februarie  anticipau menținerea aproximativ constantă a cererii pentru toate categoriile de credite de consum pentru populație.

De asemenea, majoritatea instituțiilor de credit (84,1 %) au raportat o rată de respingere a solicitărilor de credite de consum aproximativ constantă, iar 15,92 % au indicat o rată mai mare a solicitărilor respinse.

Cele mai recente știri

To Top