Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currency Group, nu va recupera nimic, transmite Reuters.
Judecătorul pentru faliment din SUA Sean Lane a aprobat planul de lichidare al Genesis şi a respins o obiecţie ridicată de DCG, care a susţinut că Genesis ar trebui să plătească clienţilor şi creditorilor săi nu mai mult decât valoarea la care erau evaluate criptoactivele în ianuarie 2023, când Genesis a depus cererea de intrare în faliment.
Preţurile criptomonedelor au crescut puternic de când Genesis a depus falimentul, iar DCG şi Genesis nu au căzut de acord cu privire la cine ar trebui să beneficieze de creşterea preţurilor.
Bitcoin, de exemplu, valora 21.084 USD în ianuarie 2023, comparativ cu preţul actual de 67.000 USD.
Lane a respins obiecţia DCG, hotărând că, chiar dacă pretenţiile clienţilor ar fi plafonate la preţuri mai mici, Genesis ar trebui să plătească mulţi alţi creditori, inclusiv autorităţile de reglementare financiare federale şi de stat care au susţinut creanţe de 32 de miliarde de dolari, înainte de a putea oferi bani DCG.
”Nu există nicăieri suficiente active pentru a oferi vreo recuperare pentru DCG în aceste cazuri”, a scris Lane.
Genesis plăteşte clienţii înapoi în criptomonede, acolo unde este posibil, dar nu are suficiente criptomonede pentru a returna tot ce datorează.
Avocatul Genesis, Sean O’Neal, a declarat vineri că compania nu este de acord cu afirmaţia DCG conform căreia clienţii ar putea fi plătiţi ”în totalitate” pe baza preţurilor mai mici ale criptomonedelor din ianuarie 2023.
”Nu acceptăm ideea că cererile sunt limitate la valoarea datei petiţiei”, a spus O’Neal.
Genesis a estimat în februarie că va putea plăti clienţilor săi până la 77% din valoarea creanţelor acestora, în funcţie de fluctuaţiile viitoare ale preţurilor. DCG nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii, vineri seara.