Pe 13 noiembrie a avut loc cea de-a 12 ediție a conferinței anuale ABSL (Asociația Business Service Leaders Romania), cel mai mare eveniment al industriei serviciilor pentru afaceri.
“Inovãm viitorul. Deschidem noi drumuri în sectorul serviciilor de afaceri” este tema acestei ediții la care participã peste 600 de specialişti. Printre subiectele abordate se numără implementarea celor mai recente tehnologii, lansarea unor rapoarte salariale și de piațã, prezentarea de studii de caz și tendințe, dar şi noutãți în domeniul HR.
Conform datelor ABSL, toate companiile au raportat creșteri salariale în acest an, iar procentul de creştere estimat pentru anul viitor este de aproximativ 6.7%. Salariul median brut lunar al unui dezvoltator de software este de aproximativ 18700 lei. Un specialist în state de platã (payroll) câștigã în medie 9900 lei brut, în timp un specialist în achiziții primește 9300 lei brut pe lunã. Salariile industriei au înregistrat în ultimii 5 ani creşteri cuprinse între 48%-71%. Cele mai mari salarii mediane brute, de aproximativ 13.000 de lei pe lunã, se înregistreazã în Capitalã, urmatã de Transilvania/Banat cu aproape 11.000 lei brut/lunã, aproximativ 10.000 lei brut / lunã în Muntenia şi 8300 lei brut în Moldova.
Beneficiile oferite de companii continuã sã fie importante pentru angajații industriei, însã mãsurile fiscale din 2024 au schimbat preferințele angajaților. Astfel, cele mai utilizate beneficii sunt zilele adiționale de concediu, programul flexibil, asigurãrile medicale şi platformele de beneficii flexibile.
Din punct de vedere al costului total al forței de muncã, Romania este mai atractivã în comparație cu Polonia, Cehia sau Slovacia. Bulgaria si Ungaria rămân însă mai competitive din punct de vedere al costului redus.
“Creșterea costurilor cu forța de muncã erodeazã avantajul competitiv al costului, care obișnuia sã fie unul dintre motivele pentru care investitorii din industrie alegeau România. În curând nici limbile strãine nu vor mai reprezenta un avantaj competitiv. Dezvoltarea profesionalã a angajaților pentru a implementa și a folosi Inteligența Artificialã și procesele automatizate ar putea face acum diferența. În general, creșterea competențelor profesionale pentru a crea servicii cu valoare adaugatã mai mare va contribui la menținerea României în topul preferințelor investitorilor, spune Ciprian Dan, Preşedinte ABSL.
Contextul economic, dar şi geo-politic au redus mobilitatea individualã din industrie, având drept consecințã o normalizare a raporturilor pe piața muncii, care devenise extrem de dificilã pentru angajatori, în ultimii ani. Conform rapoartelor ABSL, rata medie a plecãrilor din companii a fost anul trecut de 16%, angajații având o vârstã medie de 33 de ani şi petrecând aproximativ trei ani la un loc de muncă.
“Recrutarea rămâne însă o provocare a industriei de outsourcing. Conform statisticilor noastre, anul acesta departamentele de HR au analizat cu 30% mai multe CV-uri în comparație cu anul anterior pentru a angaja același număr de absolvenți.
În cazul angajaților cu experiență, specializarea în anumite domenii combinată cu expertiza în arealul digital (automatizare, RPA, folosirea inteligenței artificiale) le va aduce acestora avantaje semnificative în dezvoltarea carierei”, spune Cãtãlin Iorgulescu, Vice Preşedinte ABSL.
Conform studiilor ABSL, 77% din companiile sondate au confirmat o creștere a cifrei de afaceri în 2023 comparativ cu 2022, însã numai 58% dintre acestea anticipează o creștere în viitor.
“Polonia, Ungaria și Slovacia oferă investitorilor numeroase avantaje pentru crearea de noi locuri de muncă. România a avut un program relativ competitiv de granturi și stimulente fiscale care a contribuit la creșterea constantã a industriei serviciilor de afaceri în trecut, dar acesta a fost întrerupt din cauza constrângerilor bugetare. Lipsa mãsurilor fiscale care sã susținã dezvoltarea industriei poate avea un impact negativ asupra creșterii sectorului, creãrii de noi locuri de muncă și păstrării specialiștilor în țarã.”, spune Cătălin Iorgulescu, Vice Președinte ABSL.
Industria serviciilor de business din România este pe locul 5 din punct de vedere al contribuției la PIB, având peste 200.000 de angajați. Principalele orașe în care acest sector se dezvoltã sunt București, Cluj şi Iași, urmate de Timișoara, Sibiu și Brașov. Principalele servicii furnizate, dupã numãrul de angajați, sunt operațiuni clienți, IT și finanțe contabilitate.
Boilerplate ABSL
Asociaţia Business Service Leaders în România (ABSL) este cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul de business services, adunând în componența sa peste 80 de companii care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).
Rolul ABSL România este de a susține expansiunea sectorului de Business Service și transformarea acestuia într-un vector important al creșterii economice a României. Asociația își atinge obiectivele prin facilitarea colaborării in cadrul sectorului, realizarea de studii, promovarea sectorului dar si a oportunitatilor pe care Romania le ofera si conlucrarea cu autoritatile in vederea dezvoltarii industriei.
Activitatea ABSL este structurată pe mai multe puncte cheie – organizarea de evenimente de schimb de bune practici si networking (de relationare), realizarea de studii si ghiduri, promovarea Romaniei in relația cu investitorii, organizarea de proiecte educationale, relații guvernamentale.
Din ABSL România fac parte atât companii autohtone, cât și multinaționale de profil, lideri regionali și globali precum: ACCA, Accenture Services, AECOM, Allianz Worldwide Partners, Allianz Services, Bluepoint, Bosch Service Solutions, Be Think Solve Execute, British American Tobacco, Booking Holdings, Carestream Dental, Capgemini, Cegeka Romania, Chain IQ, Central Europe Technologies, Conduent, Code of Talent, Colt Technology Services, Concentrix, CWS Business Global Services, DB Global Technologies, Deloitte, Deutsche Telekom Services Europe, Dover Business Services, Ernst & Young, Eucom Business Language, Euromaster Tyres & Services, EXL Service, FSP Global, Garrett Motion, GEP, Genpact, Global Remote Services, Gi Group, Goodyear Dunlop Tires Operations Romania, Hewlett Packard Enterprise, HP Inc. Romania, Horvath, Kellanova Global Business Service, KMG Rompetrol, Knight Frank, IGT Solutions, Ipsos Interactive Services, iSS Romania, Luxoft Professional Romania, Lion’s Head, MassMutual Romania, Mazars, Microsoft Romania, Michelin Business Services, Molson Coors, Mood Media, OMV Petrom Global Solutions, OpenText, Optima Solutions Services, PwC Romania, Procter&Gamble, Prohuman, PTC Romania, Randstad, Renault Business Services, SCC Services Romania, Selir, Service HUB, Societe Generale Global Solution Centre, Stefanini Romania, Talent Collection, TDCX Romania, Teleperformance, TELUS International, Tenneco, Total Energies, UniCredit, Valoris Center, Vertiv Romania, Viking Romania, _VOIS, Wipro Technologies și WNS Global Services Romania.
De asemenea, COS, IO Partners, PwC, Regina Maria, SKANSKA, Steelcase și Zamfirescu Racoți Vasile & Partners susțin ABSL în calitate de parteneri strategici ai asociației.