Analize

Creşterea salariului minim pe economie pune presiune pe costurile de ocupare pentru spaţiile de birouri, în Bucureşti

salariu
Foto: iStock

Costul de ocupare al spaţiilor de birouri din Bucureşti a crescut cu aproximativ 10%, în ultimii doi ani, pe fondul majorării costurilor operaţionale ale clădirilor şi al indexării chiriei cu indicele inflaţiei, dar şi ca urmare a majorării salariului minim pe economie, reiese dintr-o analiză de specialitate publicată marţi.

„Majorarea salariului minim pe economie, la care s-a adăugat şi revenirea în număr mai mare a angajaţilor la birou, au exercitat cea mai mare presiune asupra costurilor operaţionale ale clădirilor de birouri. Pentru clădirile de mici dimensiuni, creşterea este semnificativ mai mare decât pentru proiectele mai mari, pentru cele care fac parte dintr-un portofoliu de active, deoarece în acest caz, pot fi eficientizate resursele şi furnizorii, ceea ce înseamnă costuri mai reduse (…) Astfel, costul de ocupare al spaţiilor de birouri din Bucureşti a crescut cu aproximativ 10%, în ultimii doi ani, pe fondul majorării costurilor operaţionale ale clădirilor şi indexării chiriei cu indicele inflaţiei”, se arată în analiza companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit experţilor, cea mai mare pondere în costurile de operare ale proiectelor imobiliare o au taxele de proprietate care pot reprezenta şi până la 50% din total.

De asemenea, o creştere semnificativă din costurile operaţionale a reprezentat-o mărirea tarifelor şi a cantităţilor pentru deşeuri, pe fondul creşterii gradului de utilizare a clădirilor, care a ajuns la peste 50% faţă de 15% – 20,% în 2022, în unele cazuri chiar şi la 75%.

În plus, prin urmărirea şi verificarea atentă a realizării planului de mentenanţă preventivă se pot realiza anumite optimizări de costuri, care pe termen mediu şi lung se traduc în costuri importante cu reparaţiile, înlocuirea prematură a echipamentelor şi, de asemenea, cu eliminarea riscurilor apariţiei de disfunctionalităţi în ceea ce priveşte activitatea chiriaşilor.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cele mai recente știri

To Top