Transporturi

Dacia Spring, cât de Extrem(e) se poate

Dacia a organizat testul internațional al noii versiuni de echipare Extreme la Viena, vedeta fiind modelul Spring cu motor de 65 CP.

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a pus în vânzare o nouă versiune de echipare, Extreme, disponibilă pe întreaga sa gamă de produse, exceptând Logan. Dacă în cazul Sandero Stepway, Duster și Jogger, modificările apar, în special, la nivel vizual, pentru electricul Spring a fost momentul oportun de a dota mașina cu un nou motor, mai puternic.

Echiparea modelului electric Dacia Spring cu un motor mai puternic cu 20 CP față de versiunea disponibilă până acum poate părea o tichie de mărgăritar pusă pe capul unui vehicul care, fiind dedicat orașului, se descurca mai mult decât rezonabil și cu 45 CP. Ei bine, în timpul testului internațional desfășurat la Viena, versiunea Spring Extreme Electric 65 a dovedit că plusul de putere este binevenit și chiar util în special în cazul urcării unor rampe accentuate sau al depășirilor la viteze de peste 60 – 80 km/h.

Datele tehnice arată că diferențele dintre Electric 65 (48 kW) și Electric 45 (33 kW) sunt legate de un regim mai înalt de turații în cazul primului (Electric 65 – 14.700 rot./min, Electric 45 – 8.500 rot./min) și de un plus de cuplu transmis punții motoare.

Chiar și pentru un neinițiat, o creștere de putere înseamnă, desigur, un consum mai mare și, în consecință, o autonomie redusă. În cazul Dacia Spring, a cărui autonomie WLTP era și așa de doar 230 km, o reducere importantă a acesteia ar fi fost cu greu de acceptată de clienți. Inginerii Dacia ne-au asigurat însă că Spring Electric 65 „pierde” doar 10 km de autonomie față de Electric 45. Prin urmare, în loc de 230 km, autonomia modelului Spring Extreme Electric 65 este de 220 km.

Oricum, în ciuda celor care consideră că o astfel de autonomie este inacceptabilă pentru o mașină, fie ea și electrică, merită menționat că raportările agregate de Dacia de la cele peste 100.000 de unități Spring comercializate în Europa arată că utilizatorii săi parcurg zilnic, în medie, o distanță de doar 31 km cu o viteză de 26 km/h. De aici rezultă că un singur „plin” este suficient majorității posesorilor pentru cel puțin o săptămână!

Trebuie adăugat faptul că, în timpul testului care a avut loc atât pe străzile aglomerate din Viena cât și pe șoselele din jur plusul de putere și cuplu și-au arătat pe deplin utilitatea. De altfel, datele arată că Spring Extreme Electric 65 accelerează de la 0 la 50 km/h în 3,9 secunde, cu 1,9 secunde mai rapid decât Spring Electric 45, iar pe șosea timpul necesar pentru o accelerație de la 80 km/h la 120 km/h este redus la jumătate (13,5 s față de 26 s).

Dincolo de ajutorul dat șoferului în depășiri, noul Spring pare și ceva mai „închegat” decât varianta condusă în timpul lansării din 2021. În acest caz, oficialii Dacia prezenți la testul internațional au explicat că suspensia a evoluat continuu „în spiritul Dacia, prin redefinirea esențialului” și că diferențele în materie de stabilitate și absorbire a denivelărilor sunt sesizabile pe toate echipările modelului Spring, nu doar în cazul Extreme. Din nefericire, sistemul de direcție nu pare să fi evoluat odată cu suspensia, volanul rămânând la fel de „rupt” de roțile din față și de drum.

Versiunea Dacia Spring Extreme Electric 65 este deja disponibilă pentru comenzi în România la prețul cu TVA de 22.450 de euro (fără Rabla Plus), în timp ce Essential Electric 45 poate fi cumpărată în continuare contra sumei de 20.800 de euro, tot fără Rabla Plus.

Extreme în cazul Sandero Stepway, Duster și Jogger

Pentru a continua „redefinirea esențialului”, cei de la Dacia au decis să creeze o nouă linie de echipare cu caracteristici menite să susțină ideea de aventură și călătorii în natură. Asta însemnând doar adăugarea unor culori inexistente până acum în gamă – Cedar Green și Slate Blue, a unor elemente stilistice în culoarea Copper Brown, a unui element de decor care evocă modul în care sunt trasate curbele de nivel pe hărțile topografice și a noului material MicroCloud aplicat pe panourile de uși și pe scaune.

Dincolo de aceste mici tușe artistice fără implicații tehnice, în cazul Sandero Stepway și Jogger se remarcă și dotarea mașini cu sistemul „Extended Grip”, o versiune simplificată a sistemului similar existent în echiparea mai multor modele Renault. Vorbim despre o soluție ingenioasă oferită de Dacia clienților de Sandero Stepway și Jogger care doresc să pornească fără griji și pe drumuri neamenajate. Activat de un buton aflat pe consola centrală, acest sistem permite o aderență suplimentară pe suprafețe dificile, prin adaptarea setărilor sistemului de control electronic al stabilității (ESP). Desigur, Extended Grip nu înlocuiește tracțiunea integrală disponibilă strict în dotarea SUV-ului Duster.

Prețul cu TVA al variantei Extreme în cazul Sandero Stepway este cuprins, în funcție de motorizare, între 17.100 de euro și 17.850 de euro, în cel al Duster între 24.400 euro și 24.900 euro, iar în cel al Jogger între 19.650 euro și 25.100 euro (pentru versiunea cu șapte locuri va trebui să adăugați alți 700 de euro).

Jogger se poate transforma în cușetă pentru dormit

În plus, Jogger poate fi comandat și cu noul pachet „Weekend / Sleep” cu ajutorul căruia habitaclul modelului se poate transforma, în doar câteva minute, într-un spațiu pentru dormit. Dotarea suplimentară este compusă din trei elemente – un pat pentru două persoane care se poate monta în mai puțin de două minute, un suport plat și o cutie care servește drept spațiu de depozitare. Sistemul asigură un spațiu de dormit relativ confortabil, dispunând de saltele cu lungimea de 190 cm și cu o lățime de 130 cm la nivelul ușilor din spate. Spațiul disponibil în poziția culcat este de minim 60 cm de la nivelul capului până la plafon.

Atunci când tableta de deasupra spațiului pentru bagaje este instalată în poziție, pachetul nu este vizibil iar Jogger arată ca un model obișnuit cu 5 locuri. Modul ingenios de deschidere și închidere al cutiei din lemn permite un acces ușor la spațiul de încărcare disponibil (cu un volum de 220 litri) indiferent dacă patul este desfăcut sau pliat.

Întregul pachet cântărește doar 50 kg. El este adaptat pentru toate modelele Jogger, inclusiv cele aflate deja în circulație și poate fi completat cu accesorii precum jaluzele pentru toate geamurile și un cort exterior care se poate atașa într-un mod ingenios de mașină atunci când hayonul este deschis. Prețul pachetului opțional este de 1.490 de euro dacă este comandat în același timp cu un mașina, sau de 1.790 de euro când este cumpărat ca accesoriu pentru un vehicul deja achiziționat.

Cele mai recente știri

To Top