Actualitate

Daniel Apostol, la conferința Income Magazine: Sectorul energetic reprezintă o șansă de dezvoltare a întregii Românii

Această sintagmă, viitorul energiei, trebuie luată ca atare, nu ca un, să spunem, doar un titlu de lucru, pentru că întregul sector energetic este implicat în modul în care parcurgem ceea ce se numește tranziție energetică, care este de fapt o transformare generală a întregii economii, la nivel național și la nivel european. Toți operatorii, toate companiile sunt implicate în acest proces., a declarat Daniel Apostol, președintele Federației Patronale Petrol și Gaze, la conferința Income Magazine, „Soluții pentru România: Energia,” eveniment la care participă toți marii actori din domeniul energiei.

Nu doar numărul pe care îl lansăm astăzi al revistei, care abordează în mod analitic prezentul și mai ales căile de dezvoltare pe viitor ale sectorului energetic, dar și faptul că ați pus acolo o sintagmă la care fac referire, averea statului.

Trebuie să înțelegem că sub această umbrelă, numită averea statului, sectorul energetic este un actor extrem de important. Este, dacă vreți, unul dintre principali constructori ai acestei averi a statului, pentru că dincolo de investiții care se realizează pe termen lung, dincolo de interconexiuni care plasează România în spațiul regional, nu doar domestic, dincolo de contribuțiile efective și aici v-am furnizat câteva date concrete, dincolo de contribuțiile efective la bugetul național ale acestui sector, sectorul energetic reprezintă o șansă de dezvoltare a întregii Românii, a spus Daniel Apostol.

Prin toate elementele pe care le deține și prin toate direcțiile pe care colegii de platou deja le-au și enunțat, vorbim aici de hidrocarburi, vorbim aici de energie electrică, vorbim aici de nuclear,  prin toate aceste direcții, cu foarte multă atenție, cu multă investiție și cu o dedicare pe care o regăsim la liderii din sector, vom putea spune că economia românească este strâns legată de șansa pe care o dă sectorul energetic.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top