Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Daniel David, ministrul Educației: Sistemul de educație este subperformant, cu impact asupra unui risc de securitate națională

„Sistemul de educație din România este subperformant, cu posibil risc de securitate națională”. O spune chiar ministrul Educației, Daniel David. Prezent în cadrul conferinței naționale RO 3.0 “Educație pentru nivelul următor. Învățământul se cuplează total la noul orizont al pieței muncii”, Daniel David a dezvăluit că măsurile fiscale au impactat mai mult decât se aștepta sistemul educațional și că, pentru anul curent, lucrurile nu se pot schimba. „Trebuie să începem să ne gândim la anul viitor”, spune ministrul. 

„Ca sistem nu îl văd prea bine, este subperformant, cu impact asupra unui risc de securitate națională, dar trebuie să recunoaștem că avem și zone de excepții, și în preuniversitar, și universitar.

Evident că educația, dacă te uiți din 1990 până azi nu poți să nu vezi dezvoltare. Dar dezvoltarea are loc în paradigme vechi. Modul în care vedem centralizare vs. descentralizare. Este un mod, după mine, vetust. Trebuie să schimbăm paradigmele, altfel o să devenim treptat rezervații educaționale și educația se va desfășura în afara școlii.

Măsurile fiscale au impactat. Dar dacă toată țara se află în această situație, încerc să mă uit atunci când ne reașezăm să o facem în paradigme moderne, în concordanță cu viitorul.

Ministrul educației încearcă să le spună tuturor că înțelege nemulțumirile. Încearcă să le spună că măsurile fiscal bugetare au salvat sistemul. Tot ministrul Educației a spus că ar trebui ca factorul politic, dacă tot ne-a expus la aceste măsuri bugetare, să se angajeze pentru un deceniu al educației și cercetării, începând cu anul viitor, iar acel deceniu să fie bine definit, fără grupuri de experți și comisii. Ceva simplu, trei puncte asumate de factorul politic. Unu, în fiecare an bugetul educației și cercetării să fie mai mare decât în anul precedent. Doi orice măsură paradigmatică o iei doar prin repere OECD și UE. Ai deviat de la ele, vii în fața oamenilor și explici de ce ai fost forțat să faci asta. Trei. Măcar un deceniu să ținem educația și cercetarea împreună. Dacă le separi în ministere diferite, slăbim cunoașterea. Trei puncte simple pe care dacă le asumi, în 10 ani o să avem și disciplina muncii, și paradigmele pe care ni le dorim și țara va fi mai puternică.

Am invitat sindicatul din zona preuniversitară să avem o discuție să vedem cum ameliorăm unele măsuri din zona fiscală, să vedem cum începem de anul viitor. Pentru anul acesta… foarte puțin probabil, când ai început deja școala, să mai poți face ceva. Putem începe să gândim măsuri pentru plata cu ora, comasările trebuie să le monitorizăm, s-au făcut, dar pe repede înainte, și alte idei ce pot să apară, inclusiv pe zona studenților. Bugetul nu poate să acopere bursele cum se întâmpla în anii trecuți. Bugetul e mai mare decât în 2022-2023, nu ca în ultimii doi ani, dar mai mare ca în 2022-2023. Sunt lucruri care se pot face, dar trebuie făcute realist, stând la masă, nerefuzându-mi premisa că țara e într-o criză fiscal-bugetară, că nu sunt bani, și că orice măsură trebuie să ia în calcul această axiomă.

Oamenii discută fără să cunoască mecanismele bugetului. Pentru educație și celelalte ministere a fost cerut. Pentru a controla deficitul a fost un acord să acoperim o parte și facem rectificarea la jumătatea anului. Noi mai aveam nevoie de două miliarde ca să acoperim burse și salarii și ni s-a spus că nu sunt bani. Eu am recunoscut, măsurile au venit pe neprevăzute, au zguduit paradigmele. Hai să nu le reașezăm ca înainte, că atunci am suferit degeaba”, a declarat ministrul în cadrul conferinței.

Cele mai recente știri

To Top