Finanțe personale

Depozitarul Central va distribui sumele aferente Cupon 3 pentru titlurile de stat emise în cadrul Programului Fidelis

Foto: iStock

Depozitarul Central începe de luni distribuirea sumelor de bani aferente Cupon 3 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2603AE).

Potrivit unui comunicat, emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat aceste sume utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 1,55 euro.

Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 14 martie 2024, precizează Depozitarul Central.

Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente Cupon 3 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.

Cele mai recente știri

To Top