Decizia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) de a amenda băncile pentru modalitatea de calcul al ratelor la creditele acordate persoanelor fizice reprezintă „un monument de ignoranţă”, arată șeful Direcţiei stabilitate financiară din cadrul Băncii Naţionale a României, Eugen Rădulescu.
„Cea mai recentă dintre deciziile pe care le-a luat ANPC în legătură cu creditarea bancară şi cu dobânzile care sunt stabilite reprezintă un monument de ignoranţă. Nu se poate să spui că dobânda se poate calcula altfel decât înmulţim creditul cu rata dobânzii sau că nu e moral, nu e etic. Argumente pe care, fără să ţină seama de faptul că toate creditele respective erau acordate conform legii şi că niciunul dintre motivele pentru care au fost amendate cele, nici nu mai ştiu, 18 bănci, nu stă în picioare. Sigur că publicului îi place să i se spună: dobânzile sunt prea mari. Dacă voi veţi plăti creditul în felul acesta, peste 10 ani veţi constata că aţi plătit numai un sfert din credit şi aţi plătit mai mult dobânzi. E aritmetică aici, nu e altceva. Dacă unui deponent la o bancă i se spune ai depus acum 1.000 lei, dar dobânda o vei încasa peste 20 de ani. Asta e ce cere ANPC. Asta nu ajută la îmbunătăţirea imaginii băncilor. Dar dacă socotim lucrurile aşa cum trebuie, nu ştiu dacă băncile sunt cele care au greşit aici”, a declarat Eugen Rădulescu joi, la conferinţa de presă pentru lansarea „Raportului asupra stabilităţii financiare ediţia 1/2023 (nr. 14 (24)/2023)”, potrivit Agerpres.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat recent că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la creditele acordate persoanelor fizice și a amendat în total 19 bănci de pe piaţa locală, cerându-le să emită noi grafice de rambursare, cu ratele recalculate.
„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, declara directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Cele 19 bănci sancţionate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale, Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.
Atât băncile, cât și Asociația Română a Băncilor au anunțat că vor contesta în instanță amenzile primite de la ANPC, iar unele din ele au obținut deja anularea acestora.