Momentul pe care mulți investitori îl așteptau a sosit în sfârșit: Nvidia își va diviza acțiunile pe 7 iunie. Raportul de divizare este de 10:1, ceea ce înseamnă că prețul unei acțiuni se va reduce de 10 ori, de la un maxim de peste 1200 de dolari. Acest lucru va facilita cumpărarea de acțiuni, în special pentru investitorii individuali, care tind să aibă sume mult mai mici de investit decât investitorii instituționali. Divizarea va avea loc după închiderea pieței americane, în jurul orei 23:30 ora României, iar tranzacționarea este așteptată să înceapă pe o bază ajustată după divizare la deschiderea pieței de luni, 10 iunie 2024, scrie Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro.
Nvidia a avut al 9-lea cel mai mare preț al acțiunilor dintre toate componentele S&P 500, mult sub cei 7.500 de dolari ai companiei NVR ce activează în domeniul construcțiilor și mult mai puțin decât cei peste 615.000 de dolari pentru o acțiune de clasa A la Berkshire Hathaway a lui Warren Buffett. Dar prețul său de peste 1.200 de dolari a reprezentat un obstacol tot mai mare pentru investitorii individuali care doreau un portofoliu diversificat, chiar dacă mulți dintre aceștia aveau acces la achiziții fracționate de acțiuni. De asemenea, conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 13 țări, 80% dintre investitori au portofolii de sub 120.000 de dolari, iar 64% au portofolii sub 60.000 de dolari. De aceea, o acțiune de peste 1.000 de dolari ar fi fost greu de cumpărat și de echilibrat în portofoliile mici.
Un preț mai mic al acțiunilor nu schimbă elementele fundamentale ale unei companii. Cu toate acestea, poate deschide calea către o bază mai mare de investitori și poate îmbunătăți lichiditatea. Datele istorice arată că divizările acțiunilor conduc de obicei la o creștere a numărului de acționari individuali și la o creștere a prețului acțiunilor. Potrivit Statista, în general, companiile care și-au divizat acțiunile au înregistrat un randament total mediu de 25,4% în cele 12 luni care au urmat anunțului divizării, față de doar 12% în cazul indicelui mai larg de piață. Aceasta este de peste două ori mai mult decât randamentul mediu al S&P 500 în acea perioadă. De asemenea, companiile care au efectuat divizarea după 2010 au reușit să obțină un randament de 18,3%, față de 13,3% pentru indicele S&P 500.
Nvidia nu se află la prima divizare. Compania a efectuat până în prezent cinci divizări, din iunie 2000 până în 2021, cu un multiplu cumulat de 48x. Acest lucru înseamnă că, dacă ați cumpărat o acțiune la lansare și ați păstrat-o, veți avea 480 de acțiuni, după finalizarea celei de a șasea divizări. În mod similar, ați avea 224 de acțiuni Apple, 288 Microsoft, 192 Intel sau 12 AMD. Dar o divizare a acțiunilor nu reprezintă o apreciere garantată pe termen scurt. În cele mai recente două divizări ale acțiunilor Nvidia, acestea au pierdut teren în anul următor, scăzând cu 10% în 2021 și cu 70% în 2007. Cu toate acestea, de la începutul tranzacționării lor, prețul acțiunilor a câștigat peste 290.000%. Prin urmare, investitorii vor trebui să se uite acum la o imagine mai de ansamblu a activității companiei și vor trebui să își urmeze planurile de investiții.