Actualitate

Donald Trump, considerat neeligibil pentru preşedinţie într-un al doilea stat american

Foto: iStock

Statul american Maine a anunţat joi că Donald Trump nu va apărea pe buletinele de vot în alegerile primare republicane pentru alegerile prezidenţiale din 2024, la o săptămână după o decizie similară în statul Colorado, în legătură cu asaltul asupra clădirii Capitoliului din 2021, informează AFP.

„Nu este apt pentru funcţia de preşedinte” conform celui de-al 14-lea amendament la Constituţie, care exclude de la răspunderea publică pe cei care s-au implicat în acte de „insurecţie”, a declarat într-un document oficial secretarul democrat al statului Maine, Shenna Bellows, însărcinată cu organizarea alegerilor.

Decizia din statul Maine va fi contestată în instanţă de Donald Trump, a anunţat purtătorul de cuvânt al echipei sale de campanie şi ar putea face obiectul unui recurs final la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Donald Trump a condamnat rapid decizia din Maine.

„Asistăm în direct la o încercare de a fura alegerile şi la privarea alegătorului american de dreptul său de vot”, a denunţat Donald Trump prin intermediul echipei sale de campanie.

Pe 6 ianuarie 2021, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei adversarului său democrat, Joe Biden.

Donald Trump şi cei mai fervenţi susţinători ai săi continuă să conteste, fără dovezi, rezultatele alegerilor din 2020.

Fostul preşedinte a fost inculpat pe 1 august la nivel federal şi apoi pe 14 august de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020.

În mai multe state au fost declanşate proceduri pentru a bloca calea marelui favorit la primarele republicane. Dacă în Michigan şi Minnesota acestea au fost respinse, Curtea Supremă din Colorado a fost prima, săptămâna trecută, care l-a declarat neeligibil pe Donald Trump pentru acţiunile sale din timpul atacului asupra Capitoliului.

Cele mai recente știri

To Top