Pentru moment urmările negative ale blocării fluxului de petrol și gaze dinspre Golful Persic par a fi mai moderate decât ne așteptam. Suntem mai rezistenți decât credeam sau efectele negative încă nu și-au arătat adevărata dimensiune?
Prețuri care urcă fără încetare, penurie de combustibili, cozi la pompe, raționalizare, zboruri anulate, revenirea la munca de acasă, restricționarea transportului cu mașini cu motoare pe combustie internă. Și lista potențialelor efecte ale blocării strâmtorii Ormuz ar putea continua. Din fericire, cu excepția scumpirilor din stațiile de combustibil (care și ele par să se fi stabilizat deocamdată într-un anumit interval), celelalte predicții venite de la diverși analiști și experți nu și-au făcut încă simțită prezența în viața europenilor decât limitat și ocazional. Pentru moment, șoselele continentului sunt pline, aprovizionarea cu carburanți este în grafic, avioanele zboară și inflația pare a fi sub control.
Nu putem spune, desigur, că previziunile alarmiste nu aveau în spatele lor argumente solide. În primul rând, se știe că Uniunea Europeană stă foarte prost în ceea ce privește dependența de petrol. În 2024, de când datează cele mai recente statistici, aproape 97% din consumul intern de țiței și produse derivate al UE era asigurat din import (în creștere față de nivelul minim de 92% înregistrat în 2021). Asta pentru că producția internă de petrol brut a fost în acel an de doar 15,5 milioane de tone (cu Italia, Danemarca și România fiind principalele surse), de aproape trei ori mai puțin decât vârful de 42 de milioane de tone atins în 2004. De vină sunt rezervele subterane în scădere, dar și costurile de extracție tot mai mari.
În același timp, tot în 2024, statele UE au importat nu mai puțin de 438 de milioane de tone de petrol brut. Chiar dacă potrivit Eurostat am asistat la o scădere a importurilor de 7% față de 2023, disproporția între producția internă și aprovizionarea din afara Uniunii este încă imensă. Ceea ce face ca problemele din Golful Persic să aibă potențialul de a ne afecta semnificativ.
Diversificarea ne salvează
Sau poate nu chiar așa de semnificativ. Asta pentru că, din fericire, încă din 2024 principalele surse externe de petrol pentru UE erau Statele Unite, Norvegia, Kazahstan și Nigeria (totalizând aproape 50% din importuri). Arabia Saudită avea și ea o cotă de aproximativ 7%, dar exporturile saudite pot avea loc și prin Marea Roșie. Astfel încât cea mai mare sursă afectată de conflictul din Golf este Irakul (de unde venea în 2024 cam 5% din țițeiul importat în Uniune).
O altă potențială problemă, cea a aprovizionării cu gaze naturale lichefiate (LNG, devenite foarte importante pe măsură ce UE abandonează gazele rusești) pare și ea sub control într-o mare măsură. Asta pentru că, potrivit celor mai recente statistici, SUA, Rusia, Algeria, Nigeria, Norvegia, Libia și Trinidad Tobago (toate state neafectate de blocada din Strâmtoarea Ormuz) furnizau în 2024 nu mai puțin de 85% din importurile de LNG ale UE, cu doar 10% din ele venind din Qatar.
Alternative salutare
O altă explicație pentru care (cel puțin deocamdată) impactul negativ al crizei petrolului pare să fi fost absorbit destul de bine în Uniunea Europeană este, potrivit lui Javier Blas, analistul Bloomberg specializat în energie, că față de acum câteva decenii țițeiul și-a pierdut rolul dominant în mixul de energie al continentului. „Sectorul energetic s-a schimbat în ultimii 50 de ani, dar mulți încă îl analizează prin intermediul unui filtru dominat de petrol, care aparține unei epoci dispărute. Astăzi electricitatea este mai importantă decât «aurul negru» pentru multe companii, mai ales pentru cele din zona serviciilor, care este crucială pentru economia europeană. Ce se află în spatele schimbării? Pentru început, evoluția pozitivă a producătorilor de energie nucleară, eoliană și hidro, plus revoluția energiei solare și o îmbunătățire a aprovizionării cu gaze naturale”, explică el.
Nu în ultimul rând, creșterea constantă a vânzărilor de vehicule electrice a făcut ca mulți europeni să evite principalele efecte directe ale scumpirii carburanților. În 2025, de pildă, s-au înmatriculat în UE 2,6 milioane de vehicule complet electrice (cu 30% mai mult decât în 2024), cea ce înseamnă că una din cinci mașini noi vândute în Uniune anul trecut a fost electrică. Mai mult, în decembrie 2025 a fost prima dată când vânzările de electrice le-au depășit pe cele de mașini pe benzină.
Nu toată lumea este la fel de optimistă. Într-o recentă postare pe social media, expertul pe energie Ana Otilia Nuțu de la EFOR spune că impresia ei e că suntem încă în faza de negare și cotațiile futures ale petrolului încă iau în calcul că nu se poate ca strâmtoarea Ormuz să nu fie deschisă cât de curând. „Dar nu există niciun motiv real pentru care să credem că aceasta se deschide într-un viitor previzibil, că tranzitul se reia imediat și că distrugerile de capacitate de producție de petrol și gaze naturale din ultimele două luni, fie sub bombe, fie din oprirea forțată a producției, vor dispărea prin minune. În același timp, cererea de petrol e foarte inelastică – consumatorii sunt dispuși să suporte creșteri de prețuri semnificative înainte să-și reducă consumul”, spune ea, adăugând că se așteaptă la „o schimbare majoră și brutală de paradigmă, cu prețuri care vor exploda prin iunie-iulie, cu falimente spectaculoase și ajustări dureroase spre sfârșitul anului și cu o mega-recesiune globală”.
Viitorul e în ceață
După creșterile rapide de prețuri din primele zile ale crizei (respectiv începutul lui martie) a urmat o perioadă de relativă acalmie și chiar o scădere (pentru un timp chiar semnificativă) a cotelor de la pompele de carburanți. Urmată, din păcate, atunci când s-a văzut că anunțurile privind deblocarea strâmtorii sunt false, de o nouă majorare a prețurilor.
Totuși, la momentul scrierii acestui articol, benzina și motorina sunt, de mai bine de două luni, cu „doar” circa 20-30% mai scumpe decât înainte de declanșarea crizei (cu o parte din recentele evoluții negative fiind atribuibile deprecierii leului). Și cel puțin pentru moment exploziile succesive de prețuri cu care am fost amenințați par să se fi amânat, atât în România, cât și în majoritatea statelor de pe continent.
Ar putea indica asta că am atins un soi de platou al prețurilor carburanților sau trebuie să ne așteptăm la noi majorări pe măsură ce stocurile de petrol scad la nivel continental și global? Nimeni nu pare să știe. Diverși analiști cred că am putea ajunge la nivelul de 150 de dolari pe baril în mai, dar acesta ar urma să scadă spre 90-100 de dolari în iunie. Asta mai ales că se așteaptă și o reducere a consumului zilnic de petrol la nivel global cu 1,5 milioane de barili pe zi (cea mai mare de acest tip după criza COVID), dar și o creștere a producției de țiței în zonele din afara Golfului Persic, ceea ce ar diminua presiunea pe preț. Alții nu sunt la fel de optimiști. La începutul lunii Barclays a crescut la 100 de dolari pe baril prognoza sa privind cotație medie a petrolului pentru 2026. „Prețurile ar putea continua să se majoreze dacă problemele din Strâmtoarea Ormuz durează mai mult decât se aștepta inițial. Cu cât mai mult va continua conflictul, cu atât mai mare și mai îndelungat va fi șocul, mai ales că retragerile de țiței din stocuri accelerează, iar deficitul zilnic, de 6,6 milioane de barili, pare a crește”, se arată într-un document emis de celebra bancă britanică.
