Actualitate

G7 ”ia în calcul” măsuri împotriva supraproducţiei chineze

exporturi china
Foto: iStock

Grupul Celor Şapte (G7) cele mai bogate ţări din lume ”ia în calcul să ia măsuri” împotriva ”supracapacităţilor” de producţie ale Chinei, care inundă pieţele din Occident cu produse subvenţionate mla preţuri mici, anunţă miniştrii de Finanţe din statele membre, reuniţi sâmbătă la Stresa, în Italia, într-un proiect al unui ”comunicat final”, relatează AFP.

Ei îşi exprimă ”îngrijorarea” cu privire la ”folosirea generalizată de către China a unor politici şi practici în afara pieţei”, care ”aduc atingere muncitorilor noştri, industriilor noastre şi rezistenţei noastre economice”.

Secretara americană a Trezoreriei Janet Yellen a cerut joi G7 să facă ”un front clar şi unit” împotriva ”supracapacităţilor industriale” ale Chinei, care generează ”dezechilibre macroeconomice” şi care necesită ”răspunsuri” din partea ţărilor afectate.

Ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire a îndemnat vineri G7 ”să facă un front unit pentru a-şi proteja interesele industriale” împotriva Chinei, dar a cerut să se evite ”un război comercial”.

SUBVENŢII MASIVE

Miniştrii Finanţelor din cadrul G7 vor să ”continue să supravegheze eventualele efecte negative ale supracapacităţilor” Chinei şi vor să ”ia măsuri în vederea unor condiţii de concurenţă echitabile, conforme principiilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)”.

Ţările din Occident sunt îngrijorate de riscul ca subvenţii masive injectate de către Guvernul chinez în tehnologii, energii verzi, vehicule electrice sau baterii să nu antreneze în lume o maree de produse ieftine, care să pună în pericol concurenţi străini în aceste dectoare

Statele unite au anunţat la jumătatea lui mai o creştere puternică a taxelor vamale aplicate unor produse chinezeşti echivalând 19 miliarde de dolari – vehicule electrice şi baterii destinate acestor vehicule şi metale critice cu carev China inundă planeta.

Comisia Euroepană (CE), care participă la summiturile G7 alături de Franţa, Germania şi Italia, s-a angajat într-o încleştare cu China, pe care o acuză de o falsificare a pieţei europene, pe care o inundă cu produse ieftine.

CE a deschs în aprilie o anchetă cu privire la practici comerciale neloiale împotriva producătorilor de eoliene subvenţionate de către Beijing – după anchete în sectoarele automobilului, feroviar şi panourilor solare -, care ar putea conduce la aplicarea unor sancţiuni vamale.

Ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, a acuzat CE de ”purtarea unor operaţiuni protecţioniste” în detrimentul ”politicii verzi” europene prin lansarea unor anchete cu privire la subvenţiile Chinei.

Cele mai recente știri

To Top