Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depășit pragul de 25.000 puncte, în pofida dificultăților cu care se confruntă economia germană și a turbulențelor de pe piețele internaționale, transmite DPA.
În timpul ședinței bursiere de miercuri, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii germane în funcție de capitalizarea bursieră, a ajuns la nivelul record de 25.003,73 puncte, depășind precedentul record de luni, de 24.868,69 puncte.
În mod obișnuit ianuarie este una din cele mai importante luni pentru tranzacționarea acțiunilor, iar titlurile companiilor din sectorul apărării continuă avansul, pe fondul războiului din Ucraina.
În plus, investitorii sunt din ce în ce mai optimiști în privind perspectivelor de redresare a economiei germane, pe fondul planurilor Guvernului de la Berlin de a investi miliarde de euro în modernizarea infrastructurii și în sectorul apărării, precum și a angajamentelor de reducere a birocrației.
Scăderea cotațiilor la țiței, după capturarea de către SUA a liderului venezuelean Nicolas Maduro, sprijină speranțele privind redresarea economiei mondiale și a atenuării presiunilor inflaționiste, ceea ce ar putea determina băncile centrale să reducă dobânzile.
Evoluțiile de pe piața bursieră reflectă speranțele investitorilor că operațiunea SUA nu va duce la un conflict militar. Traderii se așteaptă pe termen mediu la scăderea cotațiilor la țiței și sunt din ce în ce mai interesați s achiziționeze acțiuni în afara Statele Unite, a apreciat analistul Jochen Stanzl de la grupul german Consorbank.
Și indicele EuroStoxx 50 din zona euro se îndreaptă spre depășirea pragului de 6.000 puncte, în timp ce indicele american Dow Jones Industrial este în grafic pentru a depăși nivelul de 50.000 puncte.
Indicele DAX este pe o traiectorie ascendentă de la finalul lui 2025.