Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, vrea să înăsprească procedura de examinare a investiţiilor străine cu o nouă lege al cărei obiectiv va fi consolidarea securităţii economice, conform unui document al ministerului consultat de Reuters.
Eforturile vin în condiţiile în care autorităţile de la Berlin cer companiilor să-şi reducă dependenţa de China iar Executivul verifică dacă actualul set de reglementări este suficient pentru a încuraja aceste politici.
De asemenea, eforturile reflectă politicile mai extinse ale Occidentului de a-şi reduce dependenţa strategică de China – pe care autorităţile o numesc „de-risking” (reducere a riscurilor), pe fondul sporirii temerilor legate de extinderea Chinei în regiunea indo-pacifică şi posibile perturbări ale lanţurilor de aprovizionare.
De mult timp, Germania este văzută ca veriga slabă în abordarea Occidentului faţă de China, ţinând cont de legăturile solide de afaceri, statul asiatic fiind cel mai mare partener comercial al Germaniei. De exemplu, tranzacţia prin care grupul chinez Cosco încerca să cumpere o participaţie în terminalul din Hamburg, cel mai mare port al ţării, a fost în cele din urmă aprobată de Berlin.
„În ultimii ani, revizuirea investiţiilor a dobândit o importanţă enormă în Germania, Europa şi pe plan internaţional”, se arată în document.
Ca parte a revizuirii legislaţiei, vor fi verificate investiţiile în care un investitor obţine acces la tehnologiile sau bunurile unei companii germane mai degrabă prin acorduri contractuale decât prin achiziţionarea drepturilor de vot, procedură care deja este verificată.
În plus, autorităţile de la Berlin iau în considerare verificarea semnificaţiei securităţii noilor fabrici construite în Germania de firmele străine, se arată în document.