Tehnologie

Gheorghe (CNR-CME): Amplasarea staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice, una dintre problemele majore ale electromobilităţii

masini electrice
Foto: iStock

Una dintre problemele majore ale electromobilităţii o reprezintă amplasarea staţiilor de încărcare pentru asigurarea autonomiei autovehiculelor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, directorul executiv al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), Ştefan Gheorghe.

„Suntem în mijlocul problemelor globalizate, aşa cum de fapt toate activităţile economice sunt în momentul de faţă (…) Putem să spunem, din agenda pe care noi am întocmit-o ca subiecte de interes, că vrem să rezolvăm problema schimbului de informaţii privind mobilitatea electrică, să vedem proiectele şi bunele practici pentru implementarea acestor soluţii. Trebuie avute în vedere şi efectele reţelei asupra instalaţiilor de încărcare. Influenţa este reciprocă din punctul de vedere al receptoarelor şi al posibilităţilor de utilizare a stocării de energie în anumite zone, pentru că una dintre problemele majore ale electromobilităţii o reprezintă amplasarea staţiilor de încărcare pentru asigurarea autonomiei autovehiculelor”, a spus Gheorghe.

Reprezentantul CNR-CME a adăugat că una este să amplasăm şi alta este să alimentăm în staţiile de încărcare şi alta în staţiile de alimentare combustibil. „Atunci, implicaţiile sunt mai mari şi din punct de vedere al costurilor, dar şi din punct de vedere tehnic”, a subliniat Ştefan Gheorghe.

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, în parteneriat cu OMV Petrom, organizează marţi conferinţa „Electromobilitate: Cadrul de reglementare şi premisele dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice”.

Cele mai recente știri

To Top