Timp liber

Grecia: Sosirile turiştilor străini au urcat cu aproape 25% în primul trimestru din 2024

Foto: iStock

Turismul elen s-a bucurat de un avans semnificativ în primul trimestru din 2024, comparativ cu primele trei luni ale anului record 2023, arată datele publicate de Banca Centrală a Greciei, informează publicaţia Ekathimerini.

Sosirile turiştilor străini au urcat cu aproape 25% în perioada ianuarie-martie 2024, cel mai semnificativ avans înregistrându-se pe segmentul închirierilor pe termen scurt.

Potrivit Băncii Greciei, sosirile călătorilor nerezidenţi au înregistrat o expansiune de 24,5% în primul trimestru, iar veniturile din turism s-au situat la 942 milioane de euro, faţă de 735 milioane de euro în perioada similară din 2023,când s-a înregistrat o creştere de aproximativ 28,2% a sosirilor turiştilor străini.

În martie, numărul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Grecia a ajuns la 2,64 milioane, un avans de 4,9% faţă de perioada similară din 2023, înregistrându-se o creştere de 55,1% a turiştilor eleni. Datele indică preferinţa perioada similară din 2023 pentru sectorul închirierilor pe termen scurt.

Conform unei analize publicate luna aceasta de Fitch Solutions, turismul ar urma să înregistreze în Grecia noi cifre record pe termen mediu, sosirile ajungând la 40 de milioane, ţara fiind una dintre cele mai atractive destinaţii turistice pe plan internaţional.

Fitch se aşteaptă în acest an la o nouă creştere a turismului, după redresarea completă din 2023 în urma pandemiei. Sosirile ar urma să urce cu 5,3% anul acesta, la 34,5 milioane, respectiv la 104,4% faţă de nivelul din 2019 (31,3 milioane) şi faţă de 32,7 milioane în 2023.

Până în 2028, Fitch Solutions estimează că tendinţa de creştere va continua, sprijinită de vizitatorii de pe noi pieţe, dar şi de pe cele tradiţionale. Până în 2028, Fitch se aşteaptă la 39,3 milioane de turişti, cu o rată medie de creştere de 3,7%.

Totuşi, Fitch Solutions atrage atenţia asupra turismului excesiv şi a riscului la adresa capacităţii ţării de a furniza servicii turistice, pe fondul majorării numărului de vizitatori.

Cele mai recente știri

To Top