Transporturi

Grupul chinez BYD va lua în considerare anul viitor a doua fabrică în Europa

Foto: iStock

Grupul chinez BYD va lua în considerare anul viitor construirea celei de-a doua fabrici din Europa, a anunţat joi Michael Shu, directorul pentru Europa, transmite Reuters.

Shu a declarat că BYD vrea să devină un producător de top de vehicule electrice (EV) în Europa, până în 2030.

„Suntem încrezători că vom ajunge la o poziţie de vârf până în 2030”, a afirmat oficialul la o conferinţă dedicată viitorului automobilelor.

În decembrie, BYD anunţa că va construi în Ungaria o fabrică de vehicule electrice, devenind primul mare producător auto important din China cu o bază de producţie în Europa.

Declaraţia oficialului BYD vine în ziua în care preşedintele Chinei, Xi Jinping, vizitează Ungaria, ultima oprire din turneul său european.

Ungaria, sub conducerea premierului Viktor Orban, a devenit un important partener comercial şi de investiţii al Chinei, spre deosebire de alte state membre UE.

Relaţiile politice călduroase au dus la înfiinţarea unor baze de producţie în Ungaria ale producătorilor de maşini şi baterii din China.

Cele mai recente știri

To Top