Profil de antreprenor

Gyros Mania, gustul grecesc autentic transformat în afacere de succes

Grecia este, fără îndoială, una dintre destinațiile de vacanță favorite ale românilor și nu numai. În fiecare vară, milioane de turiști din toată lumea iau cu asalt insulele elene, nu doar pentru peisajele superbe, ci și pentru delicioasele mâncăruri grecești. Cu acest gând în minte, în 2015 Cristian Voicescu a pornit Gyros Mania, un restaurant în care bucureștenii pot savura rețete tradiționale grecești autentice.

Jumătate român, jumătate grec, a studiat muzica și medicina și și-a găsit vocația în bucătărie”. Așa se descrie pe scurt Cristian Voicescu, omul din spatele Gyros Mania. S-a născut în România, dar a plecat în Grecia când avea 14 ani și părinții au decis că e nevoie de o schimbare. Studiase muzica la Dinu Lipatti și își dorea să devină medic, dar, spune el, bucătăria l-a fascinat dintotdeauna și Grecia a fost locul în care a descoperit-o cu adevărat. „Am vrut mereu să fiu independent, așa că la scurt timp după ce ne-am mutat în Corfu m-am angajat ospătar la o tavernă high class. Așa am descoperit HoReCa, o lume care m-a fascinat de la început, chiar fără să-mi dau seama. Nu am vrut însă să renunț la visul de a deveni medic, și mi-am continuat studiile, am intrat la facultate în Italia, am făcut cursuri timp de trei ani acolo, însă m-a speriat foarte tare cutremurul din Aquila și am decis să mă mut în România pentru a termina școala”, povestește antreprenorul. 

Când s-a întors în țară, ca un făcut, Cristian a redescoperit lumea HoReCa – un prieten de familie a vrut „să profite” de cunoștințele sale în materie de bucătărie grecească și legăturile sale cu tărâmul zeilor și i-a cerut să fie consultant pentru un lanț de restaurante cu specific grecesc. „Era 2010, restaurantele grecești erau puține și la început în România. Am considerat-o o provocare, dar în același timp o ocazie de a învăța mai mult despre un domeniu care încă mă fascina. Așa am ajuns, dintr-o dată, manager de restaurant. Ulterior am mai ajutat la deschiderea mai multor puncte de lucru și am acumulat suficientă experiență cât să pot porni pe cont propriu”, își amintește tânărul.

După ce și-a dat seama că cererea pentru preparate grecești cu adevărat autentice este mare în București, Cristian Voicescu a pornit Gyros Mania. „Am investit aproximativ 40.000 de euro, bani strânși în mare parte de la prieteni greci și români, cărora le mulțumesc și acum pentru susținere. Fără prieteni și fără susținerea soției mele, care și acum mai glumește și-mi spune că «m-am însurat cu restaurantul», n-aș fi reușit”, spune antreprenorul. A riscat, a ales zona Pipera pentru restaurant, iar succesul Gyros Mania a fost aproape inevitabil. „Încă de la început oamenii au revenit mereu cu drag pentru că am cerut personalului perfecțiune, am vrut ca spiritul grecesc să fie prezent tot timpul. Și oamenii apreciază când află că facem totul în restaurant, de la sosuri la marinada pentru carne, fix ca în Grecia”.

Pandemia, o lovitură neașteptată pentru Gyros Mania

Așa cum îi spune și numele, Gyros Mania a devenit în scurt timp … „manie” – un loc adorat de mulți, greci și români deopotrivă, pentru mâncăruri tradiționale elene. Așa a crescut, de la an la an, și a devenit un nume important pe piața locală. Însă, la fel cum s-a întâmplat cu mai toate businessurile din HoReCa, în timpul pandemiei totul s-a prăbușit. „Au scăzut vânzările de 6-7 ori, am fost nevoit să renunț la o parte din echipă, a fost foarte greu. Dar m-am încăpățânat să țin businessul pe linia de plutire pentru că am avut încredere că la un moment dat lucrurile își vor reveni, și nu regret că am făcut-o, chiar dacă încă mai plătesc datorii din pandemie”, povestește Cristian Voicescu. Performanța la care a ajuns în prezent e dovada că gustul lui pentru business nu l-a înșelat nici de data aceasta. „Anul trecut lucrurile și-au revenit, încet-încet, și am vrut să profităm. Am investit într-o rulotă cu care am participat la primele evenimente, am fost prezenți la primul festival, la târgul de Crăciun. Anul acesta am stabilit un parteneriat cu un parc de distracții de lângă București, și vom fi prezenți acolo pentru următorii cinci ani. Putem să spunem că lucrurile au reintrat pe drumul corect”, încheie antreprenorul.

Cele mai recente știri

To Top